Stelian Tănase, președintele-director general al SRTv, a declarat, miercuri, că s-au făcut presiuni politice asupra sa, precizând că fostul reprezentant al Guvernului în CA al TVR i-a cerut să îi scoată din grila Televiziunii Române pe Sorin Avram și Cornel Nistorescu, informează Mediafax. Tănase a declarat că nu va demisiona, în ciuda presiunilor care se fac asupra sa, precizând că miza este controlul editorial în timpul campaniei electorale și că el consideră că va fi „izgonit” după alegerile prezidențiale.Stelian Tănase este audiat, miercuri, în Comisia de Cultură a Camerei Deputaților, în contextul în care afirmațiile recente ale acestuia „au ridicat anumite semne de întrebare asupra a ceea ce se întâmplă în instituția pe care o conduce”, după cum a declarat la începutul audierilor Gigel Știrbu, președintele Comisiei.În acest context, Stelian Tănase a spus că s-au făcut presiuni politice asupra sa, însă acestea au încetat după ce le-a dezvăluit public.




