Stelea se gândește la retragere după ce a avut un conflict cu antrenorul Dan Petrescu



Portarul Bogdan Stelea a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că s-a certat cu tehnicianul Dan Petrescu, care i-a cerut să plece de la Unirea Urziceni, fotbalistul părăsind deja cantonamentul din Spania al formației cu gândul la retragere dacă nu își va găsi o altă echipă în scurt timp.
„După meciul amical cu ȚSKA Sofia (n.r. – disputat luni, scor 1-2, în Spania), m-am contrat cu antrenorul Dan Petrescu, care mi-a spus apoi să-mi fac bagajele și să plec. În consecință, am părăsit cantonamentul. Încă nu am plecat din Spania. Sunt șanse minime să mai rămân la Unirea, probabil îmi voi rezilia contractul. Sper să îmi găsesc echipă în scurt timp. Este posibil și să renunț, în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla”, a spus Stelea.
Bogdan Stelea, în vârstă de 40 de ani, a mai fost legitimat la formațiile Dinamo, RCD Mallorca, Standard Liege, Rapid, Samsunspor, Steaua, UD Salamanca, Akratitos și Oțelul Galați. Stelea are 190 de meciuri jucate în Liga I și 91 de selecții la reprezentativa României.