– Acatrinei spune că majoritatea primarilor reclamă modul de împărțire a bugetelor locale pentru anul 2007 în baza criteriilor stabilite prin legea finanțelor publice locale
– Vicepreședintele CJ Suceava a precizat că deputații Mihai Sandu Capră și Aurel Olărean ar fi trebuit să se intereseze dacă formula de calcul a bugetelor locale pentru anul 2007 vine în sprijinul autorităților
– În replică, deputatul Mihai Sandu Capră afirmă că legea finanțelor publice locale vine în sprijinul localităților sărace, care, în baza noii formule de calcul a bugetului, primesc sume mai mari
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Stela Acatrinei (foto), i-a criticat pe parlamentarii suceveni din comisia de buget finanțe a Camerei Deputaților pentru neimplicarea de care au dat dovadă în promovarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Acatrinei și-a arătat nemulțumirea față de faptul că, în forma actuală a acestei legii, împărțirea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale localităților nu asigură o finanțare corespunzătoare a activității primăriilor.
„Începând de anul acesta 80% din buget este împărțit de Direcția de Finanțe și doar 20% de către Consiliul Județean Suceava. Iar aplicarea criteriilor din formula de calcul pentru repartizarea sumelor de echilibrare a bugetelor nu se pretează pentru toate localitățile județului. Și fac referire aici, în special, la luarea în calcul a suprafeței de intravilan a unei comune”, a declarat Stela Acatrinei. Ea a afirmat faptul că majoritatea primarilor din județul Suceava au reclamat faptul că sumele primite pentru echilibrarea bugetelor locale sunt insuficiente pentru funcționarea primăriilor pe tot parcursul anului 2007.
În urma împărțirii sumelor pentru echilibrarea bugetelor s-a ajuns în situația în care sumele primite să nu depășească câteva zeci de mii de lei, cum este și cazul comunei Dorna Candrenilor, care a primit doar 11.000 de lei pentru întreg anul 2007. „Din acest motiv, cota de 20% care a trebuit să fie repartizată de Consiliul Județean, a fost împărțită mai mult cu sufletul, pentru a putea ajuta primăriile să supraviețuiască”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.
În aceste condiții, ea le-a cerut socoteală deputaților suceveni din Comisia de Buget Finanțe din Camera Deputaților, Mihai Sandu Capră și Aurel Olărean, pentru neimplicare în modul în care a fost concepută legea finanțelor publice locale, și în special în stabilirea criteriilor de repartizare a sumelor pentru fiecare localitate.
„De ce parlamentarii suceveni, membri ai comisiei de buget, nu au venit măcar o singură dată la Consiliul Județean Suceava sau la Direcția de Finanțe pentru a discuta și a vedea singuri cum se aplică formula de calcul pentru repartizarea sumelor către localități. Și ar fi putut să tragă un semnal de alarmă față de modul ineficient de repartizare a fondurilor către primării”, a mai declarat Stela Acatrinei.
În replică, deputatul liberal Mihai Sandu Capră a ținut să-i transmită vicepreședintelui CJ Suceava că acuzațiile aduse sunt nefondate, în condițiile în care de anul acesta, este pentru prima dată când împărțirea bugetului se face pe criterii obiective. „Formula de calcul este aplicată în toată țara, și este foarte bună. În forma actuală, sunt avantajate localitățile sărace, care anul acesta au primit mai mulți bani. Astfel, vreau să precizez că sume mai mici au primit doar localitățile bogate, care au avut venituri peste media calculată la nivelul întregului județ. Și trebuie subliniat faptul că de abia acum, repartizarea sumelor pentru bugetele locale s-a făcut pe criterii obiective”, a spus Mihai Sandu Capră.
El a adăugat că nu înțelege care este rolul vicepreședintelui CJ Suceava, Stela Acatrinei, în repartizarea bugetelor locale, în condițiile în care sumele sunt împărțite de către Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Reacție
Stela Acatrinei îi critică pe parlamentarii suceveni din Comisia de Buget a Camerei Deputaților






