Vicepreședintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, crede că liberalii au toate șansele să câștige președinția Consiliului Județean Suceava în condițiile în care vor avea de ales între candidatul PNL, și ceilalți doi contracandidați direcți, „unul care a obosit și unul care nu vrea această funcție”.
Steiciuc a făcut referire la actualul președinte al CJ Suceava, Gavril Mîrza, despre care a spus că „este de prea multă vreme în fruntea acestei instituții și a ajuns în niște automatisme astfel încât nu mai poate să vadă o dezvoltare nouă a județului”, dar și la candidatul PD-L, Gheorghe Flutur, considerând că acesta „nu vrea să ajungă în această funcție”.
În aceste condiții, Mihai Steiciuc consideră că lupta electorală pentru câștigarea președinției CJ Suceava va fi câștigată de candidatul liberal, care va veni în fața electoratului cu proiecte concrete de dezvoltare a județului, dar și cu modalități reale de punere a acestora în practică.
El a mai adăugat că PNL apreciază adoptarea sistemului de vot uninominal pentru alegerea președinților de Consilii Județene, considerând că acesta va da posibilitatea electoratului să aleagă persoane care nu se ascund pe listele unui partid.
Mihai Steiciuc a spus că viitorii candidați suceveni pentru șefia administrației județene ar trebui să vină în fața electoratului cu proiectele pe care intenționează să le pună în practică, dar și cu modalitățile de finanțare a lor.
„Nu i-am văzut pe cei care au spus că vor să rezolve o problemă să spună și cum vor să facă acest lucru. Din contră, am avut impresia că cei care vin în fața noastră și ne propun ceva insinuează că ei vor aduce banii. Lucru care este imposibil, și este numai o vânătoare de voturi”, a mai spus Steiciuc.
Consiliul Județean
Steiciuc: „Între un candidat care a obosit și unul care nu vrea, reprezentantul PNL va câștiga”
