Suceveanul Ștefan Senciuc face parte din lotul echipei naționale de juniori U19 pentru Turneul de Calificare la Campionatul European din 2026.
Toate meciurile din cadrul acestei grupe sunt găzduite de România și se vor juca pe stadioanele din Voluntari, Chiajna și Buftea. Aceste partide fac parte din cadrul primului tur de calificări. Primele două clasate vor merge mai departe în Turul de Elită, ce va avea loc în primăvara lui 2026.
Programul reprezentativei României U19 la Turneul de Calificare:
- Miercuri, 12 noiembrie, ora 16:00, România – Andorra, Stadion „Anghel Iordănescu”, Voluntari, live pe YouTube FRF TV;
- Sâmbătă, 15 noiembrie, ora 16:00, România – Finlanda, Stadion „Anghel Iordănescu”, Voluntari, live pe YouTube FRF TV;
- Marți, 18 noiembrie, ora 16:00, Islanda – România, Stadion „Concordia”, Chiajna, live pe YouTube FRF TV.
Campionatul European U19 din 2026 va fi organizat, în perioada 28 iunie – 11 iulie 2026, în Țara Galilor, în orașele Wrexham, Bangor și Colwyn Bay. Pe lângă țara gazdă, la turneul acesta se vor mai califica cele 7 câștigătoare de grupă din Turul de Elită.
Fundașul dreapta Ștefan Senciuc evoluează în această ediție de campionat în Liga a II-a din România, la formația ASA Târgu Mureș, acolo unde a fost împrumutat de CFR Cluj. Fundașul dreapta în vârstă de 18 ani a fost crescut de antrenorul Andrei Ițco la Luceafărul Bucovina Suceava și Liceul cu Program Sportiv, iar în ultimele sezoane a activat în Italia, pentru echipele juvenile și de tineret ale clubului Venezia.
