Rădăuțeanul Ștefan Rusu este cel mai titrat practicant de lupte greco-romane pe care l-a avut România vreodată. Palmaresul său internațional cuprinde, printre altele, trei medalii olimpice, două titluri mondiale și încă cinci titluri europene de seniori.
Deși mult mai puțin cunoscut, Ștefan Rusu se ridică la nivel de performanțe alături de Nadia Comăneci și Ivan Patzaichin, în condițiile în care un luptător are o singură șansă la o medalie într-o competiție importantă, și nu patru sau cinci, de care beneficiază o gimnastă sau un canotor.
Practic, Rusu a dominat luptele greco-romane mondiale la categoria sa timp de 11 ani.
Muncă, forță psihică și abia apoi talent
Astăzi, trecut de 60 de ani, Rusu trăiește în orașul natal, Rădăuți, tot pentru lupte.
În condițiile în care ultimele performanțe mari ale luptelor românești sunt de acum mai bine de douăzeci de ani, Ștefan Rusu este tranșant cu tinerii care s-au apucat de acest sport: este nevoie de foarte multă muncă, peste limitele la care pot ajunge majoritatea sportivilor, de o forță psihică extraordinară și abia apoi de talent: „Ca să ia unul patru medalii olimpice, să mă întreacă, trebuie să doarmă în sală… să muncească enorm și să îi placă ceea ce face”, rezumă Rusu „secretul” reușitei.
Copiii vin în continuare în număr destul de mare la lupte, la Rădăuți, însă din păcate majoritatea se pierd înainte de a ajunge la seniori. Puținii care nu renunță pleacă la cluburile mari din țară, însă nici acolo nu a devenit vreunul un nou „Ștefan Rusu” al luptelor românești.
Marii campioni se fac, nu se nasc: Rusu era un copil firav când a venit la lupte
Ștefan Rusu a avut primul contact cu luptele greco-romano înainte de a împlini vârsta de 9 ani. O selecție făcută la Rădăuți pentru lupte l-a adus pentru prima dată în contact cu acest sport. Faptul că marii sportivi se fac, nu se nasc, este confirmat de antrenorul său, Virgil Gherasim.
„Era firav, aveam un medic care l-a văzut și m-a întrebat ce vreau să fac cu el, că are pieptul subțire, că degeaba e mobil, dacă nu are fizic. I-am spus: «doctore, eu după antrenament fac cros cu el, o să îi umflu pieptul și o fie treaba bună»”, povestește antrenorul emerit Virgil Gherasim.
Ștefan Rusu provine dintr-o familie săracă. Tatăl lui era muzicant, mama casnică și erau șase frați. Faptul că primea o masă și un trening l-a făcut să dea totul pe saltea.
L-a descălțat la propriu pe un campion național
Ștefan Rusu ne-a povestit despre lupta pe care a avut-o la începuturile sale cu un campion național, când încă nu avea în picioare nici ghete pentru lupte: „Atâtea puncte i-am făcut ăluia, că antrenorul de la lot s-a enervat și i-a spus să-și dea ghetele jos și să mi le dea mie. Așa am primit eu primele ghete, le-am dat cu cremă și dormeam cu ele la cap”.
Cuvintele marelui campion sunt impresionante: „Aveam două dresuri pe care le-am găsit în gunoi, le-am spălat, le-am tras la mașină și eram tare mândru de ele”.
Ascensiune fulminantă: vicecampion olimpic la 20 de ani
Din 1975, Rusu a început să domine luptele, mai întâi la nivel național, apoi la nivel european și mondial. Ascensiunea a fost fulminantă.
În 1976, la doar 20 de ani, Ștefan Rusu dădea lovitura la Jocurile Olimpice de la Montreal. Tânărul, foarte puțin cunoscut pe atunci, a ieșit vicecampion olimpic.
Patru ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Moscova, Ștefan Rusu a bătut tot și a luat aurul olimpic. Un moment cheie a fost în semifinală, când a trecut de Suren Nalbandyan, reprezentantul URSS, în fața căruia pierduse aurul la Montreal.
A treia olimpiadă, a trei medalie, dar cu ceva regrete
Ajuns un nume greu al luptelor, Ștefan Rusu a luptat pentru Steaua, pentru Dinamo, dar și pentru clubul din Rădăuți.
A avut și regrete legate de alegerile făcute, dar cu o muncă extraordinară și cu o forță psihică rară, Rusu a urcat pe podium și la a treia olimpiadă, la Los Angeles, unde a luat bronzul.
Aici a avut și o mare dezamăgire, pentru că orice campion are și astfel de momente.
După ce a câștigat toate meciurile din grupă, Ștefan Rusu mai avea nevoie să treacă și de finlandezul Jouko Salomaki pentru a-și asigura locul în marea finală. Rădăuțeanul a intrat pe saltea hotărât să nu riște nimic și a reușit să-și respecte statutul de favorit, impunându-se cu 6-5.
„Surpriza s-a produs după ce arbitrul mi-a ridicat mâna, desemnându-mă învingător. Cei din tabăra finlandeză au făcut o contestație referitoare la un presupus procedeu neregulamentar din timpul disputei și m-am trezit deposedat de două puncte. Oficialii noștri ar fi avut posibilitatea să facă apel, dar au renunțat la idee când au aflat că trebuie să plătească o sumă de bani pentru acest lucru. Toată lumea era mulțumită în cadrul delegației noastre, se cuceriseră deja patru medalii, așa că mi s-a transmis să nu mă mai agit și să mă mulțumesc cu medalia de bronz, mai ales că aveam deja o medalie de aur în palmares. A fost o mare dezamăgire pentru mine, știu că am plâns mult, dar n-am mai putut schimba nimic”, a declarat rădăuțeanul.
O zi de antrenament a campionului olimpic
Pentru Rusu nu a existat pauză de la antrenamente, nici măcar o zi și nici măcar după aurul olimpic.
Vă întrebați poate cam în ce consta o zi de antrenament a unui campion olimpic: de luni până vineri trei antrenamente pe zi, sâmbăta două și duminică unul. Fără zi de pauză.
Ziua de antrenament începerea cu forță specifică, ridicarea a 25 de tone, iar după-amiaza Rusu avea pe saltea cinci parteneri cu care se lupta.
Astăzi, trecut de 60 de ani, Ștefan Rusu continuă să trăiască pentru lupte. Este supărat pentru că micii luptători de la Rădăuți nu sunt sprijiniți financiar suficient de autoritățile locale și pentru că a fost demis din postul de antrenor de lupte. În locul său, sportivii sunt antrenați de fiul său, astfel că Rusu mai ajută și el ca voluntar.
Zeci de copii și tineri vin la antrenamente la Rădăuți, iar Rusu este idolul lor. Și este normal să fie așa.
Ștefan Rusu, laureat al Galei Top 10 Suceveni: „Am emoții de parcă aș fi pe podiumul olimpic”
Pentru performanțele sale extraordinare, Ștefan Rusu a fost unul dintre laureații Galei „Top 10 Suceveni”, ediția 2018. Luptătorul a fost deosebit de emoționat când în fața publicului a fost proiectat reportajul video în care am încercat să prezentăm cine a fost și ce a făcut el pentru România.
El a mărturisit că de-a lungul timpului a primit foarte puține distincții, în ciuda palmaresului impresionant.
„Am emoții de parcă aș fi pe podiumul olimpic”, a spus marele sportiv.
„În seara asta sunt foarte mulțumit că văd foarte multă lume distinsă din județ și aș dori foarte mult ca ramura luptelor greco-romane să fie sprijinită în continuare, fiindcă județul Suceava are până acum cinci medalii olimpice. Mulțumesc tuturor și vreau ca toți de aici să fim uniți, să facem cea mai frumoasă Bucovină”, a spus luptătorul Ștefan Rusu, în cadrul galei care a avut loc pe 7 decembrie, la Conacul Domnesc.
Ștefan Rusu – CV
Data nașterii: 2 februarie 1956, Rădăuți
Stil: lupte greco-romane
Categorii: 68 kg și 74 kg
Palmares seniori
Jocurile Olimpice: Montreal – 1976 (argint), Moscova – 1980 (aur), Los Angeles – 1984 (bronz);
Campionatele Mondiale: Ciudad de Mexico – 1978 (aur), Oslo – 1981 (bronz), Katowice – 1982 (aur), Kolbotn – 1985 (argint);
Campionatele Europene: Leningrad – 1976 (argint), Bursa – 1977 (argint), Oslo – 1978 (aur), București – 1979 (aur), Prievzda – 1980 (aur), Goteborg – 1981 (aur), Budapesta – 1983 (bronz), Leipzig – 1985 (aur);
Jocurile Mondiale Universitare: București – 1981 (aur);
Campionate Naționale: de 13 ori campion (1975-1987).
