Fostul primar din Breaza, Ștefan Grămadă, își încearcă din nou norocul pentru a câștiga funcția de primar al acestei comune. Rămas fără această funcție în cursul lunii iunie a.c., după ce instanțele au hotărât că ordinul de demitere semnat de prefectul Orest Onofrei este legal și corect, Ștefan Grămadă vrea să obțină din nou fotoliul de primar, de data aceasta din partea Partidului Noua Generație. Potrivit spuselor președintelui PNG Suceava, Mihai Câmpan, din sondajele existente Ștefan Grămadă are șansele cele mai mari pentru câștigarea funcției de primar. „Este un om energic, știm că a făcut foarte multe pentru Breaza, și din acest motiv cred că va avea toate șansele pentru a fi din nou primar al acestei comune”, a spus Câmpan. Reamintim că ordinul de demitere a lui Grămadă a fost emis în baza Legii 161/2003 a anticorupției care, potrivit lui Onofrei, a fost încălcată de acesta întrucât nu a ieșit din starea de incompatibilitate în termenul prevăzut de actul normativ respectiv. Incompatibilitatea primarului a fost dată de faptul că soția, Elena Grămadă, a fost în subordinea sa directă, deținând funcția de contabil în cadrul Primăriei. De menționat că fostul primar Grămadă a avut o încercare de a ieși din situația de incompatibilitate introducând acțiune de divorț în data de 4 februarie, pentru ca nici unul dintre ei să nu fie nevoit să-și piardă serviciul. Prefectul a declarat atunci că ieșirea din starea de incompatibilitate după depășirea termenului legal nu presupune că situația nu a existat, motiv pentru care a fost nevoit să constate încetarea mandatului de ales al primarului. Nu în ultimul rând, trebuie spus că alegerile din comuna Breaza vor avea loc în data de 8 octombrie a.c.





