Ștefan cel mare și sfânt – 560

Fiecare națiune care se respectă își are propriii eroi. Dacă vreți, ar fi ca stele care, deși au murit, luminează bolta neamului încă multe mii de mii de ani… Și ca să scrii despre o astfel de stea, în câteva sute de rânduri, este o sarcină deloc ușoară.
În cazul de față, ne amintim că la 12 aprilie 1457 se urca pe tronul Țării Românești a Moldovei („Moldovlahia”) un flăcău de vreo 20 de ani, după ce înfrânsese oastea lui Petru Aron, ucigașul tatălui sau.
Încă din timpul lungii domnii a Eroului, de 47 de ani, una dintre cele mai mari din evul mediu european, și a doua la noi după cea a lui Carol I, i s-au creat legende, ca nimănui altul la români.
Tot din popor, s-a născut afirmația că El a avut tot atâtea războaie câți ani a domnit, după fiecare ridicând câte o biserică sau mănăstire. „Atletul lui Hristos” apărând ființa țării, a apărat și credința strămoșească. De aceea, în 1992 a fost sanctificat.
Condițiile politice ale vremii erau vitrege. Turcii ocupaseră Constantinopolul, ceea ce mai rămase din Bizanț. Păgânii, ca și arabii în Spania, executau presiuni mari. În Occident principii creștini se luptau doar pentru ei, iar Papalitatea susținea ineficient lupta antiotomană.
Moldova deci rămânea singură, ca o „poartă a creștinătății”. În scopul realizării unei largi coaliții (a avut relații diplomatice inclusiv cu hanul persan), nu a precupețit niciun efort. Cetatea de Scaun de la Suceava a fost extinsă, a făcut lucrări la Cetatea Neamțului și la Hotin, a ridicat Cetatea Albă și Chilia. Moldova a produs și importat arme. Datorită Lui și Vlad Țepeș a fost reînscăunat la București.
Au fost înfrânți ultimul mare rege maghiar, Matei Corvin la Baia (1467), tătarii (1469, la Lipnic, pe Nistru), armata turcă a cuceritorului Constantinopolului, Mahomed al II-lea, de trei ori mai numeroasă (1475, la Vaslui), sau trufașul rege al Poloniei, Ioan Albert (1497, la Codrii Cosminului, azi reg. Cernăuți).
A fost și mare constructor. La zecile de biserici și mănăstiri ctitorite s-a cristalizat un stil arhitectural distinct, recunoscut în istoria arhitecturii mondiale ca fiind „moldovenesc”. Opera sa a fost doar egalată, mai târziu, de fiul său Petru Rareș.
Când a murit la 2 iulie 1504, în mod cert suferea după pierderea fiicei sale Elena, căsătorită cu fiul lui Ivan al III-lea cel Groaznic al Marelui cnezat al Moscovei, dar și a nepotului său, căzuți în dizgație și întemnițați. În schimb, din fericire nu a avut cum prevede răul imens istoric făcut neamului românesc de către imperiul de mai târziu, prin ocuparea la 1812 a Basarabiei și rusificarea ei, prin reocuparea provinciei în 1940 de marele criminal al umanității Stalin, prin bolșevizarea și rusificarea populației, prin deportări și crime, înfometări și distrugeri de biserici… Și nici nu a avut cum să știe că și acum acest imperiu, sub alt nume, tinde să-și reocupe pozițiile de stâpân aici, unde recent alesul președinte Dodon, tot cu ajutorul Moscovei, a devenit pe față omul servil al lui Putin. Și de Țarul Putin… ce să mai spunem…
Prof. dr. Mugur Andronic
Președintele Societății Culturale Ștefan cel Mare