Ștefan cel Mare de la parada Festivalului Medieval a fost doctorul dornean Petrea Dulgheru

Petrea Dulgheru, în rolul lui Ștefan cel Mare, în cadrul paradei spectacol
Petrea Dulgheru, în rolul lui Ștefan cel Mare, în cadrul paradei spectacol

În fruntea paradei celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Medieval Suceava, de joi seară, s-a aflat ”Ștefan cel Mare”.
În rolul domnitorului s-a aflat doctorul veterinar Petrea Dulgheru, președintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava și fost director al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava.
Mult mai înalt decât domnitorul descris în cronici, Dulgheru a fost vizibil emoționat de rolul pe care l-a avut de îndeplinit, deși evident că prestația sa poate fi interpretată în multe feluri.
Nu trebuie uitat totuși că a fost vorba de o paradă spectacol, nu de o reproducere istorică.
Cert este că per ansamblu publicul a gustat bine momentul, iar lumea a fost bucuroasă că în fruntea paradei s-a aflat Ștefan cel Mare.
Iar cel care i-a jucat rolul a fost extrem de emoționat și volubil cu publicul, în ciuda faptului că a fost o paradă lungă și obositoare.
Petrea Dulgheru a fost ani la rând conducătorul Soliei Cetății de Scaun a Sucevei la Marea Unirea de la Alba Iulia, la fiecare 1 decembrie.
Pentru Marea Unire din 2022, conducătorul soliei Cetății de Scaun a Sucevei, medicul veterinar Petrea Dulgheru s-a transpus în rolul legendarului „Ștefan cel Mare”, interpretând o scenetă istorică, alături de alți opt suceveni.
Atunci, acesta și-a comandat și costumul pe care l-a purtat și la parada de joi seară.

Parada medievală
Parada medievală

Parada medievală
Parada medievală
Parada medievală
Parada medievală

Recomandări

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava