Tragere la sorți

Steaua vrea în Albania în Europa League



Finanțatorul Gigi Becali a declarat, vineri, că și-ar dori ca Steaua să întâlnească în turul trei preliminar al Ligii Europa, dacă trece de Ujpest, formația albaneză Flamurtari și nu pe scoțienii de la Motherwell.
„Vreau să jucăm cu albanezii, e mai aproape și e mai bine așa. Tatăl meu s-a născut în Albania. Sunt legat sentimental de acele locuri, mă înțeleg cu cei de acolo, vorbesc limba mea. Sunt și cheltuieli mai mici cu deplasarea. Am auzit că au bătut cu 1-0, cred că se vor califica albanezii și vom juca cu ei. Dacă Toja și Szekely erau mai în formă, le dădeam șase goluri celor de la Ujpest. Nu avem nicio problemă cu echipe din astea, am adunat puncte și suntem cap de serie. Să vedem cu cine o să jucăm în turul dinaintea grupelor, acolo e important, dar nu mi-e frică nici atunci”, a declarat Becali la GSP TV.
Formația Steaua ar putea întâlni câștigătoarea dublei manșe dintre KS Flamurtari (Albania) și Motherwell (Scoția), în turul trei preliminar al Ligii Europa, dacă va trece în turul doi de Ujpest FC, s-a stabilit în urma tragerii la sorți ce a avut loc, vineri, la Nyon.
În cazul în care va trece de Ujpest, Steaua va juca prima manșă a turului trei preliminar din Liga Europa pe teren propriu, la 30 iulie. Returul va avea loc la 6 august.
Steaua a învins Ujpest în 10 oameni
Formația Steaua București a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa ungară Ujpest FC, în prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Europa.
Romeo Surdu a marcat printr-un șut puternic din mijlocul careului formației maghiare, după ce a beneficiat de o pasă cu călcâiul a atacantului intrat în repriza secundă, Bogdan Stancu. Golul doi al formației steliste i-a avut în prim plan pe aceeași doi jucători, de această dată Romeo Surdu centrând pentru șutul lui Bogdan Stancu.
Din minutul 42, Steaua a rămas în inferioritate numerică după ce atacantul grec Pantelis Kapetanos a fost eliminat. Kapetanos l-a lovit, fără minge, pe fundașul maghiar Vasko. Mijlocașul defensiv al celor de la Ujpest, Korcsmar, a fost și el eliminat, în minutul 54, după ce a primit al doilea cartonaș galben.



Recomandări