Liga I

Steaua, victorie trasă de păr



Mihai Costea a spart gheața în meciul cu U Cluj
Mihai Costea a spart gheața în meciul cu U Cluj

Formația Steaua a câștigat, duminică, la Ploiești, cu scorul de 2-1 (1-0), meciul susținut în compania echipei Universitatea Cluj, în etapa a treia a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
1-0: Mihai Costea a marcat din a doua încercare după o centrare de la Tănase
2-0: Rusescu a înscris cu un șut de la circa 20 de metri
2-1: Pele a reluat cu capul de la șase metri după o centrare al lui Boștină.
La meci au asistat 7500 de spectatori.
Tehnicianul Roni Levi a declarat că echipa Steaua se află la 60 la sută din potențial.
„A fost un meci dificil contra unei echipe care a arătat multă calitate. Ținând cont că a fost un meci după o perioadă de întrerupere, mă așteptam ca tempoul să fie mai scăzut, dar nu a fost așa. Băieții mei s-au prezentat bine, au stat bine în teren și au depus mult efort. Dacă vom mai adăuga două-trei victorii, altfel va fi și interpretarea colectivă. Să sperăm că această victorie ne va aduce liniște și încredere. Costea este un tânăr jucător care poate mult mai mult, iar după părerea mea este la 60 la sută din potențial, la fel și Steaua, cred că tot la 60 la sută din potențial este. Avem o echipă foarte bună, un lot foarte bun, cu timpul vom evolua mai bine. Cu ȚSKA va fi alt joc, știu că este o echipă bună și alte individualități, dar mă voi consulta cu Narcis Răducan, care i-a văzut la ultimele două meciuri. Cu ȚSKA va fi o dublă manșă pe care cred că ne-o putem adjudeca”, a declarat Roni Levi.
El a afirmat că „un antrenor muncește să-și satisfacă patronul”: „Acum și eu sunt fericit pentru că am reușit să-i aduc bucurie patronului meu. Este important când patronul este implicat la echipă. Patronul era foarte bucuros și în opinia mea este bine tot ceea ce afirmă. Ceea ce spune reprezintă opiniile dânsului”.
Tehnicianul Universității Cluj, Ionuț Badea, a subliniat că se va face o analiză pentru a se găsi greșelile la meciul cu Steaua: „A fost o reprezentație bună de ambele părți, cu două echipe care au practicat un fotbal plăcut ochiului. N-am reușit să fructificăm începutul bun și apoi am primit gol la prima acțiune mai periculoasă a Stelei. Am fi putut reveni în condițiile unei situații de penalti, dar nu mă voi pronunța până nu voi vedea faza. Vom reveni aici peste două săptămâni, iar partida cu Astra va avea o altă partitură și va fi un alt moment. Important este să știm să gestionăm aceste momente, cu bune și cu rele. Cred că Steaua este o echipă cu calitate și multe individualități. Vom face o analiză și vom vedea unde și ce am greșit aici”, a spus Badea.
Campioana Oțelul, prima victorie din acest campionat
Formația Oțelul Galați a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamț, într-un meci din etapa a III-a a Ligii I.
0-1: Dribling scurt al lui Ibeh din 16 metri lateral dreapta, șut în diagonală, Villadsen, ieșit în 3 metri respinge în față până la Filip, care nemarcat trimite cu latul în poartă, sub transversală, din 14 metri;
0-2: Atac imprudent în careu al lui Barna la Antal, în urma căruia arbitrul Florin Marcu le acordă gălățenilor un penalti, transformat de Pena.
La meci au asistat aproximativ 3.000 de spectatori, între care și 100 de fani gălățeni.
Tehnicianul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat că pentru gruparea gălățeană campionatul abia acum a început, după ce în primele două etape a înregistrat o înfrângere și o remiză.
„N-a fost ușor, știam că Ceahlăul este o echipă dornică de victorie, le-am urmărit precedentele două jocuri, știam că are jucători valoroși, care pot profita de orice eroare, dar astăzi am fost mai buni. Dacă în prima repriză s-a căutat mai mult blocarea adversarului, rezultând un joc echilibrat, fără ocazii de poartă, în partea a doua, în special pe final, am avut un ritm de joc foarte bun. În repriza a doua am accelerat, am pus presiune, iar rezultatul s-a observat pe tabela de marcaj. Mă bucură scorul, victoria, chiar dacă am început acest sezon cum nimeni nu se aștepta. N-a fost deloc criză la Galați după primele etape, ci foarte multă liniște și concentrare. Felicit băieții pentru atitudine, pentru efort. Abia astăzi, cu acest meci, am început și noi campionatul”, a spus Munteanu.
Antrenorul formației Ceahlăul, Constantin Enache, s-a declarat foarte afectat de înfrângere. „Suntem foarte supărați, e și normal să fim așa după o înfrângere. Pe lângă durerea eșecului, ne macină și faptul că am greșit. Trebuie să vedem unde și cum putem corecta într-un timp cât mai scurt. E greu de ridicat moralul băieților, pentru că urmează imediat un alt joc foarte dificil (n.r. – cu FC Vaslui). Știam că Oțelul are forță de atac foarte bună”, a precizat el.
Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă și duminică, în etapa a III-a a Ligii I:
CS Mioveni – Astra Ploiești 0-1
CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș 0-2
Dinamo București – Pandurii Târgu Jiu 2-0
Petrolul Ploiești – Rapid București 0-1
Concordia Chiajna – FC Vaslui 0-3
Ceahlăul Piatra Neamț – Oțelul Galați 0-2
Steaua București – Universitatea Cluj 2-1
Ieri s-au mai jucat meciurile:
Voința Sibiu – FCM Târgu Mureș
FC Brașov – Sportul Studențesc
Clasament:
1. Dinamo București 3 3 0 0 8-0 9 puncte
2. Steaua București 3 2 1 0 7-2 7
3. Rapid București 3 2 0 1 4-2 6
4. Universitatea Cluj 3 2 0 1 4-2 6
5. CFR Cluj 3 2 0 1 4-2 6
6. Sportul Studențesc 2 1 1 0 3-2 4
7. Oțelul Galați 3 1 1 1 3-2 4
8. Voința Sibiu 2 1 1 0 2-1 4
9. FC Vaslui 3 1 1 1 3-3 4
10. Petrolul Ploiești 3 1 1 1 2-2 4
11. Pandurii Târgu Jiu 3 1 1 1 3-4 4
12. FC Brașov 2 1 0 1 3-3 3
13. Astra Ploiești 3 1 0 2 1-3 3
14. Gaz Metan Mediaș 3 1 0 2 3-7 3
15. Ceahlăul Piatra Neamț 3 0 2 1 2-4 2
16. Concordia Chiajna 3 0 1 2 1-5 1
17. FCM Târgu Mureș 2 0 0 2 0-3 0
18. CS Mioveni 3 0 0 3 0-6 0.