Liga I

Steaua, ținută în șah de nou promovata CS Otopeni



Vicecampioana României, Steaua București, a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida susținută în fața echipei CS Otopeni, contând pentru etapa a X-a a Ligii I și a pierdut primele puncte pe teren propriu din acest sezon.
În minutul 87, Negru a finalizat cu un șut de la 16 metri un contraatac fulger al formației din Otopeni, după o greșeală a defensivei Stelei la mijlocul terenului.
Atacantul grec Pantelis Kapetanos a restabilit egalitatea în minutele de prelungire ale partidei, cu o lovitură de cap de la aproximativ 6 metri, din centrarea lui Goian.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, la o emisiune televizată, că echipa sa a câștigat un punct în meciul cu CS Otopeni, nu a pierdut două și a precizat că nu are ce să le reproșeze jucătorilor pregătiți de Marius Lăcătuș.
CFR Cluj, doar egal la Galați Formația Oțelul Galați a terminat la egalitate, scor 1-1, partida susținută, ieri, pe teren propriu, în fața echipei CFR Cluj, contând pentru etapa a X-a a Ligii I.
În minutul 19, CFR Cluj a deschis scorul în urma unei lovituri de cap al lui Gabriel Mureșan, care a fructificat centrarea lui Culio, profitând și de faptul că portarul Kolev a alunecat.
Trei minute mai târziu, Sălăgean a centrat de pe partea stângă, Viglianti a trecut pe sub balon și Panin a deviat cu genunchiul în proprie poartă.
Rapid, învinsă la Târgu Jiu Echipa Rapid București a fost învinsă, ieri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de formația Pandurii Târgu Jiu.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Alexandru Păcurar, în minutele 62 și 90+2.
În minutul 27, Pierre Boya a ripostat după ce a fost faultat de Chibulcutean, iar arbitrul Victor Berbecaru i-a acordat direct cartonașul roșu.
Clasamentul Ligii I este următorul:
1. Dinamo București 9 7 1 1 17-8 22 (+10)
2. Unirea Urziceni 9 7 0 2 21-9 21 (+9)
3. Steaua București 10 6 3 1 19-7 21 (+6)
4. FC Timișoara *9 7 1 1 19-10 16 (+10)
5. CFR Cluj 10 4 4 2 15-7 16 (+1)
6. FC Brașov 9 4 3 2 8-4 15 (+3)
7. FC Argeș 10 4 3 3 14-13 15 (0)
8. Universitatea Craiova 10 4 3 3 11-11 15 (0)
9. Oțelul Galați 10 4 3 3 13-10 15 (0)
10.FC Vaslui 9 5 0 4 10-10 15 (0)
11. Rapid 10 4 1 5 11-11 13 (-2)
12. Pandurii Târgu Jiu 10 3 2 5 11-16 11 (-4)
13. Gaz Metan Mediaș 10 3 2 5 11-17 11 (-4)
14. Farul Constanța 8 3 1 4 8-14 10 (-5)
15. Gloria Bistrița 9 2 1 6 10-14 7 (-8)
16. CS Otopeni 10 1 2 7 10-21 5 (-10)
17. Poli Iași 8 1 1 6 4-15 4 (-8)
18. Gloria Buzău 10 0 1 9 4-19 1 (-14) * – Echipa FC Timișoara este penalizată cu șase puncte ca urmare a unei decizii FIFA.



Recomandări

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii
Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România