Președintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, marți, înaintea plecării spre Chișinău, în vederea partidei cu Șerif, contând pentru etapa a V-a a Ligii Europa, ca suporterii grupării bucureștene din Republica Moldova vor putea intra în tribunele stadionului din Tiraspol.
„Nu a fost niciodată o problemă. Situația a fost în felul următor: noi am spus că nu cumpărăm bilete și nu ne asumăm responsabilitatea pentru suporterii români, așa prevede regulamentul că trebuie să scriem. Suporterii moldoveni ne-au transmis un mail prin care ne-au scris că vor să meargă la meci ca fani ai Stelei, am vorbit cu cei de la UEFA și a spus că lucrurile sunt rezolvate și nu vor avea niciun fel de probleme. Deci, vor intra pe stadion. Ei nu aveau niciun fel de probleme că vor intra pe stadion, ne-au asigurat cei de la UEFA”, a spus Argăseală.
Partida Șerif Tiraspol – Steaua București, din etapa a V-a a grupei H a Ligii Europa, se va disputa miercuri, de la ora 20.00 și va fi transmis de Pro TV.
Ogăraru vrea victoria la Timișoara
Fundașul echipei Ajax Amsterdam, George Ogăraru, a declarat, marți, că se bucură că are ocazia să fie în România în 1 Decembrie, cu ocazia partidei pe care formația sa o va disputa împotriva grupării FC Timișoara, în cadrul grupei A din Liga Europa.
„Acest meci este important în primul rând pentru Ajax, pentru că un punct ne-ar fi de ajuns să ne calificăm mai departe. Pentru mine este important să fiu aici, mai ales că acest meci vine în preajma unei zile foarte importante pentru români și mă bucur să fiu în România de 1 Decembrie”, a spus Ogăraru.
Formația Ajax Amsterdam a sosit, marți, în jurul orei 13.00, pe Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara.
Partida FC Timișoara – Ajax Amsterdam se va disputa miercuri, de la ora 22.05, în cadrul grupei A a Ligii Europa.
Liga Europa
Steaua, susținută de suporteri moldoveni la Tiraspol
