Interes

Steaua și Dinamo aleargă după un jucător al Petrolului



Zoubir este dorit atât de Steaua, cât și de Dinamo
Zoubir este dorit atât de Steaua, cât și de Dinamo

Abdellah Zoubireste cel mai curtat jucător al Petrolului în această pauză competițională. Autor a 3 goluri în prima parte a sezonului, mijlocașul prahovenilor e disputat de Steaua și Dinamo. Sosit în țără pentru a se alătura echipei ploieștene, francezul a vorbit despre posiblitatea unui transfer la unul dintre granzii bucureșteni.
„Este o plăcere când un club ca Steaua se interesează de mine. Am auzit și eu că au întrebat de mine. E o plăcere ca mă urmăresc cluburi mari. Vom vedea în continuare ce se va întâmpla. Am înțeles că mă urmărește și Dinamo. Steaua și Dinamo sunt cluburi mari. E o onoare. Dar deocamdată rămân concentrat pe Petrolul. Sper ca viitorul să fie unul bun”, a declarat Zoubir.
Petrolul e ultima în Liga 1 și odată cu instalarea lui Constantin Schumacher a ajuns la al patrulea antrenor din actuala stagiune. Situația financiară e și ea delicată la Ploiești, dar Zoubir rămâne optimist.
„Cred că avem o echipă bună pentru a salva clubul, chiar dacă e dificil. Cu voință, se poate face orice”, a încheiat mijlocașul prahovenilor.
Jucătorul venit în vară la Petrolul a marcat 3 goluri 25 de apariții pentru trupa din Ploiești. Mijlocașul de 23 de ani a punctat în disputele cu FC Botoșani, Concordia Chiajna și CFR Cluj și a avut evoluții remarcate la Petrolul indiferent de numele tehnicianului care s-a aflat pe bancă.
Cota francezului s-a dublat în ultima lună, probabil și datorită interesului manifestat de granzii bucureșteni. Conform site-urilor de specialitate, Zoubir valorează în acest moment 500.000 de euro, cea mai mare cotă pe care atins-o din momentul în care a debutat la profesioniști.



Recomandări