Echipa Steaua București a fost învinsă, vineri, în deplasare, de formația Oțelul Galați, scor 2-0 (1-0), în primul meci al etapei a XI-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX. Gazdele au deschis scorul în minutul 23, prin Marius Pena, care a șutat din lateral stânga, învingându-l pe Zapata, care nu a închis colțul scurt.
În minutul 47, șutul lui Mirel Rădoi, deviat de Jelev, a nimerit bara transversală. Steaua a mai avut o bară în minutul 80, prin Ovidiu Petre.
Marian Tănasă a majorat diferența în minutul 82, reluând din șase metri o minge respinsă în față de Zapata după un șut al lui Viglianti.
La meci au asistat aproximativ 6.000 de spectatori.
Antrenorul FC Steaua, Marius Lăcătuș, nu a contat la acest meci pe jucătorii Ifeanyi Emeghara, Pawel Golanski, Pantelis Kapetanos, Janos Szekely (accidentați), Dayro Moreno, Juan Carlos Toja (veniți târziu de la naționala Columbiei). Atacantul Bogdan Stancu, anunțat inițial în lot, s-a accidentat și nu a fost nici măcar rezervă.
Căpitanul Mirel Rădoi, mijlocașul Bănel Nicoliță și atacantul Arthuro Bernhardt au revenit după perioade de indisponibilitate, cauzate de accidentări. Mijlocașul Ovidiu Petre, aflat în aceeași situație, a fost rezervă și a jucat în a doua repriză.
Fundașul stelist Petre Marin, în vârstă de 35 de ani, a jucat meciul cu numărul 400 în primul eșalon. Marin a debutat în prima ligă în 1993.
Mijlocașul Andrei Ionescu și atacantul bolivian Ricardo Pedriel au jucat primul meci pentru Steaua în Liga I, după ce marți debutaseră pentru „roș-albaștri” în Cupa României.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, nu a fost prezent la meci. Galeria stelistă a afișat câteva bannere cu referire la rezultatele slabe din ultima vreme.
Cele două formații nu au mai remizat într-un meci direct din mai 2004. De atunci, Steaua a învins de șase ori, iar gălățenii de două ori. Cele două echipe au alternat victoriile în campionat în meciurile directe disputate la Galați: Oțelul s-a impus cu 1-0 în 2004/2005, în 2005/2006 a câștigat Steaua cu 3-0, în 2006/2007 au învins iar gălățenii, scor 2-1, iar în primăvara acestui an a triumfat Steaua, scor 1-0.
Steaua nu a mai câștigat din etapa a VIII-a a Ligii I, 4-0 cu Gaz Metan Mediaș, din 21 septembrie. De atunci, Steaua a remizat cu CFR Cluj (1-1) și CS Otopeni (1-1) în campionat și a pierdut în 16-imile Cupei României cu Sportul Studențesc (0-2).
Lăcătuș vrea o schimbare de atitudine Antrenorul FC Steaua, Marius Lăcătuș, a declarat că jucătorii săi puteau termina partida neînvinși și chiar victorioși dacă erau mai atenți.
„Nici șansa nu a fost de partea noastră. Puteam înscrie cel puțin un gol, am avut două bare, alte două-trei situații. Am primit două goluri pe lipsă de atenție, de concentrare. Asta nu ia din meritele echipei gazdă. Trebuie să ne pună pe gânduri faptul că nici cu Otopeni, nici în Cupă nu am reușit victorii. Trebuie să avem altă față dacă ne dorim să rămânem în lupta pentru titlu. Nu dau nume, cert este că dacă aveam puțină atenție se puteau evita golurile. Oțelul a avut trei șuturi și două goluri. Sper să ne revenim”, a spus Lăcătuș.
Marius Lăcătuș a afirmat că Steaua luptă în continuare pentru titlu.
Gălățenii spun că rezultatul e o surpriză și pentru ei Antrenorul echipei Oțelul Galați, Petre Grigoraș, a declarat că este o surpriză pentru toată lumea acest rezultat, obținut și cu șansă, în opinia sa.
„Mă bucur că am luat patru puncte din meciurile cu CFR și Steaua, nu ne așteptam, e o diferență de valoare, totuși. Am avut parte și de șansă. Și cu Paraschiv în teren tot meciul și tot ne mulțumeam cu un egal, era ca o victorie. E o surpriză pentru toată lumea că am învins Steaua, dar e o victorie meritată. Din partea Stelei nu am avut nicio surpriză, e aproape echipa pe care o preconizasem. Suntem mult peste planificările inițiale. Se mai întoarce și soarta către noi, anul trecut eram de cascadorii râsului cu portarii. Acum am avut și noroc”, a spus Grigoraș la GSP TV.
Directorul general al grupării gălățene, Marius Stan, a afirmat că victoria cu Steaua a adus „o bucurie imensă”.
Ieri s-au mai jucat meciurile
CFR Cluj – Dinamo
Gloria Buzău – CS Otopeni Restul etapei se joacă astfel:
Sâmbătă, 18 octombrie
Farul Constanța – FC Timișoara
Poli Iași – FC Brașov Duminică, 19 octombrie
U Craiova – Pandurii Târgu Jiu
FC Vaslui – FC Argeș
Rapid – Gaz Metan Luni, 20 octombrie
Gloria Bistrița – Unirea Urziceni
Clasamentul Ligii I este următorul:
1. Dinamo București 10 8 1 1 18-8 25 (+10)
2. Steaua București 11 6 3 2 19-9 21 (+6)
3. Unirea Urziceni 10 7 0 3 21-10 21 (+6)
4. FC Timișoara *10 8 1 1 20-10 19 (+10)
5. Oțelul Galați 11 5 3 3 15-10 18 (0)
6. CFR Cluj 10 4 4 2 15-7 16 (+1)
7. FC Brașov 10 4 4 2 8-4 16 (+1)
8. FC Vaslui 10 5 1 4 10-10 16 (+1)
9. FC Argeș 10 4 3 3 14-13 15 (0)
10. Universitatea Craiova 10 4 3 3 11-11 15 (0)
11. Rapid 10 4 1 5 11-11 13 (-2)
12. Pandurii Târgu Jiu 10 3 2 5 11-16 11 (-4)
13. Gaz Metan Mediaș 10 3 2 5 11-17 11 (-4)
14. Farul Constanța 9 3 1 5 8-15 10 (-5)
15. Gloria Bistrița 10 2 1 7 10-15 7 (-8)
16. Poli Iași 9 2 1 6 5-15 7 (-5)
17. CS Otopeni 10 1 2 7 10-21 5 (-10)
18. Gloria Buzău 10 0 1 9 4-19 1 (-14).
* – Echipa FC Timișoara este penalizată cu șase puncte ca urmare a unei decizii FIFA.





