Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, ieri, într-o emisiune televizată, că formația „roș-albastră” va disputa primele două meciuri din campionatul viitor pe Stadionul Gloria din Buzău, urmând ca apoi să evolueze pe noul stadion național din București.
„Primele două meciuri le vom juca la Buzău pentru că nu e gata arena până atunci, „Național Arena”. Trebuie votată în Consiliu de Administrație al Primăriei licitația prin care va fi desemnată firma pentru îngrijirea stadionului. Până atunci, Primăria va împuternici alte servicii pentru a negocia contracte pe termen scurt. Nu mai există nicio variantă ca Steaua să mai joace în Ghencea sezonul viitor. Mai e doar o posibilitate. Dacă președintele Traian Băsescu se implică în asta, să vorbească cu consilierii de la sport să le spună celor de la armată să termine cu circul, pentru că Steaua nu e bătaia lor de joc”, a spus Gigi Becali la Gsp TV.
Becali a menționat că a ajuns deja la un acord cu oficialii FRF ca echipa să se pregătească la baza sportivă de la Mogoșoaia, urmând ca birourile să le mute într-o clădire din aceeași localitate, care aparține vicepreședintelui Stelei, Tea Sponte. „Echipa se va antrena la Mogoșoaia. Valeriu Argăseală s-a întâlnit azi cu Mircea Sandu și au ajuns la o înțelegere, iar contractul va fi semnat săptămâna viitoare. Mircea Sandu a zis că e în interesul echipei naționale ca Steaua să se antreneze la Mogoșoaia și nu la Clinceni. Lipit de gardul cu baza de la Mogoșoaia, Tea are o clădire de birouri. Am zis că toate birourile se vor muta acolo, la Tea”, a mai spus el.
Gici Becali se află în conflict cu MApN legat de stadionul din Bulevardul Ghencea și de sigla Steaua. Finanțatorul stelist se plânge de chiria foarte ridicată pe care trebuie să o plătească pentru ca echipa să evolueze pe Stadionul Steaua, aflat în proprietatea MApN.