Steaua pe ducă?

Pe vremuri, dacă prindeam vreo echipă norvegiană de club în vreuna din competițiile europene, am fi spus că Dumnezeu și-a întors fața către noi. Cu totul altfel stăteau lucrurile în privința olandezilor, deveniți un soi de sperietoare continentală (așadar, nu doar pentru noi) prin angajamentul cu totul excepțional în joc, dublat adesea de o tehnică și mai și. Nu înșir acum numele fotbaliștilor olandezi care au scris istorie. Cert este un lucru, de fapt… două! Anume că nici norvegienii nu mai sunt ce erau și nici olandezii. Ideea e că acum, înaintea meciurilor decisive, din play-off, în mod paradoxal șansa cea mai mare de calificare o are Astra, în dispută cu olandezii. În privința Stelei, lucrurile sunt categoric mai complexe și mai complicate, întrucât întâlnește un adversar aflat în mare formă și care realmente mănâncă nori pe gazon pe toată durata meciului… cam în felul în care o făceau olandezii acum 40 de ani! Am urmărit-o pe Rosenborg online în ultimele ei trei meciuri și pot spune că avem motive să ne fie teamă. În plus, de fapt în minus, Steaua nu leagă nimic. Dincolo de rezultatele neconvingătoare, arată în joc o lipsă de consistență vecină cu campionatul județean, nu cu Europa League: un portar mai degrabă nesigur, niște fundași bezmetici (și nu vorbesc aici doar de Papp), un mijloc fără imaginație și niște atacanți adesea de-a dreptul ridicoli. Cam asta e, în mare, lotul Stelei, din care doar doi par chiar fotbaliști: Adi Popa și Iancu (când își aduce aminte conducerea că e și el în lot). Și încă ceva: dacă au ajuns să-i regrete pe cei goniți, Tamaș și Țucudean, înseamnă că-i chiar groasă! Ceva îmi spune că dacă ratează calificarea, deci sursa de venituri, domnul Gheorghe face cu ea ce au făcut și ăilalți de la Urziceni, Vaslui, Galați…