Cotidianul argentinian Ole a anunțat că FC Steaua București ar fi oferit clubului River Plate suma de 16 milioane de dolari pentru transferul mijlocașului Fernando Belluschi. Potrivit sursei citate, conducerea clubului argentinian consideră „foarte interesantă” oferta FC Steaua și că există o propunere „tentantă” și pentru jucător. „L-ar plăti cu 5.500.000 de dolari pe trei ani. Oferta este tratată deocamdată cu prudență, pentru că încă nu este oficială, dar dacă se va concretiza în acești termeni, pentru River va fi foarte greu să-l păstreze pe actualul căpitan și în sezonul viitor”, a scris Ole. Într-o conferință de presă susținută în urmă cu câteva zile, finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a dezmințit informațiile privind un eventual interes pentru Belluschi. La sfârșitul săptămânii trecute, președintele de la River Plate, Jose Maria Aguilar, a declarat că pe adresa grupării a sosit un fax de la un club din București conținând o ofertă concretă pentru Belluschi, iar miercuri presa argentiniană a insistat în continuare pe acest subiect.


