Tehnicianul Stelei, Marius Lăcătuș, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că va discuta cu fostul antrenor stelist Gheorghe Hagi despre echipa Galatasaray, adversara din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
„Pentru noi primul obiectiv este calificarea în grupe. La prima vedere sorții nu au fost la fel de blânzi ca până acum. Sunt sigur că echipa va avea un randament bun la dubla cu Galatasaray. La prima vedere nu va fi ușor, au în componență jucători cu experiență. Avem șansa noastră și trebuie să profităm de ea. În Turcia campionatul nu a început și acesta va fi un avantaj pentru noi, pentru că până la primul meci cu noi, nu vor avea meciuri oficiale în picioare. Voi discuta și cu Hagi despre Galatasaray, pentru că el îi cunoaște foarte bine pe jucători iar pe unii dintre ei i-a promovat la prima echipă”, a spus Lăcătuș.
Tehnicianul crede că jucătorii Stelei trebuie să aibă încrederea și priceperea din meciul cu AS Roma. „Nu putem spune că Galata este principala favorită. Jucătorii trebuie să aibă încrederea și priceperea din meciul cu Roma. Prin jocul prestat la Istanbul, sper să luăm o opțiune pentru calificare”, a afirmat Lăcătuș.
Echipa Steaua București va întâlni formația turcă Galatasaray Istanbul în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, conform tragerii la sorți de vineri, de la sediul UEFA. Steaua va juca primul meci în deplasare, la 12/13 august, urmând ca returul să aibă la 26/27 august. În cazul în care va trece de turul trei preliminar, Steaua va evolua în grupele Ligii Campionilor.
Oficial Galatasaray: „Steaua trebuie luată în serios” Directorul general al clubului Galatasaray, Adnan Sezgin, a declarat că Steaua este o formație care trebuie luată în serios deoarece a reușit să ajungă la acest nivel, informează ajansspor.com.
„O echipă care a ajuns la acest nivel trebuie tratată cu seriozitate. Fotbalul românesc este în creștere. Noi vrem să intrăm în grupele Ligii Campionilor. Vrem să ne concentrăm și să reușim acest lucru. Acestea sunt meciuri importante pentru fotbalul din Turcia. Va trebuit să trecem de preluminarii pentru ca fotbalul din Turcia să ajungă la un nivel mai înalt. România este o țară pe care o cunoaștem, iar Steaua este o echipă pe care o știm. Vrem să ne reprezentăm țara în cel mai bun mod, atât în teren cât și în afara terenului”, a spus Sezgin.
Ajansspor notează că tragerea la sorți de vineri a fost una bună pentru Galatasaray, în timp ce cotidianul Milliyet scrie că echipa din Istanbul va avea o adversară facilă în turul trei preliminar al LC. „Fotbalul românesc crescuse în ultimii ani, dar în sezonul trecut a avut probleme în privința repetării performanțelor. În sezonul trecut, Steaua a ocupat ultimul loc în grupă în Liga Campionilor. Deși nu a fost cap de serie la tragerea la sorți, Galatasaray a evitat echipele uriașe și a picat cu o adversară mai facilă”, menționează Milliyet, care consideră că Galatasaray este favorită în dubla manșă cu Steaua.
Gigi Becali se roagă la Maica Domnului Finanțatorul stelist Gigi Becali spune că își pune baza în divinitate după ce a aflat că Steaua va întâlni echipa Galatasaray Istanbul în turul trei preliminar al Ligii Campionilor și îi cere ajutorul Maicii Domnului în meciul în care formația sa va da piept cu „musulmanii”.
„Meci greu cu Galata, dar nu mi-a fost frică niciodată de turci. Galata nu mai este atât de puternică cum a fost. Îmi doresc să fie de bătut. Ce-o vrea Dumnezeu! E bine, poate ține cu creștinii, suntem în Postul Sfintei Mării… Gigi Becali dă piept cu musulmanii! Am o mică amărăciune după tragerea la sorți, dar mai bine să joci cu Galata și să te califici decât să joci cu o echipă mică și să pierzi. Jucătorii se mobilizează și ei mai tare. Cer ajutorul Maicii Domnului că jucăm cu o echipă musulmană! Toate bazele mi le pun în divinitate! Vreau să batem acolo și să fim calificați!”, a declarat, vineri, Becali.





