Semnificație

Steaua luminii lui Hristos



Departe de a fi un simplu simbol al unei călăuze spre Hristos, steaua care i-a călăuzit pe magi a fost un eveniment astronomic extraordinar, așa cum tot mai multe descoperiri științifice o arată. Simbolizând cele trei continente vechi (Africa, Asia și Europa), aducând fiecare dar Pruncului minunat, cei trei magi urmează o stea care a apărut în mod ciudat pe cer. Un astfel de eveniment nu putea însemna decât petrecerea unui fapt minunat. Știința magilor, alături de încercarea lor de a afla adevărul îi conduc la Pruncul Iisus, Salvatorul lumii. Astfel, steaua, ca prezență minunată și lumină călăuzitoare, nu este doar un fapt extraordinar petrecut oarecând în istorie, ci ea simbolizează și călăuza spre Hristos, care poate proveni din cele mai variate locuri și sub cele mai diverse timpuri.
Oameni interesați mai mult de magie, acești „ucenici ai vrăjitorului Valaam” (așa cum îi numește un tropar din minei), Îl descoperă printre primii pe Împăratul tuturor. Prin aceasta se împlinește și profeția psalmistului care spune: „Împărații Tarsisului și insulele daruri vor aduce, împărații arabilor și ai reginei Saba prinoase vor aduce. Și se vor închina lui toți împărații pământului, toate neamurile vor sluji lui” (Ps. 71, 10-11). Cititorii în stele Îl găsesc pe Mântuitorul lumii. Ei nu Îl văd în toată măreția Lui, făcând minuni sau cuvântând în fața lumii. Dar această descoperire a lor va fi punct de plecare pentru convertirea lor ulterioară. Astfel, steaua luminoasă a anunțat Soarele dreptății, răsăritul mântuirii. Pentru că revelația se desăvârșește treptat, cei trei magi sunt călăuziți inițial de stea, apoi de înger, pentru ca în final să Îl descopere pe Hristos. Cercetările omului, indiferent de domeniu, nu sunt decât ghiceli în stele dacă nu îl conduc pe om la Soarele dreptății, la lumina adevărului, Cel de la Care vine cu adevărat luminarea.
În amintirea magilor care au descoperit Pruncul dumnezeiesc, în perioada aceasta, din Ajunul Crăciunului și până de Bobotează, mai ales copiii umblă cu steaua. Simbol al magilor care-L descoperă și cresc în credință, cei mici propovăduiesc în mod simplu adevăruri fundamentale de credință. Aceste cântece de stea, creații specifice creștinismului, expun adevărurile de credință pe înțelesul tuturor. În frunte se poartă „Steaua” sau „Luceferii” (o stea cu coadă). Aceasta are formă de stea stilizată, cu 4, 6, 7, 8 colțuri, având în centru icoana Nașterii Domnului sau pe cea a Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus. Umblând din poartă în poartă, acești mici misionari readuc în vedere importanța Nașterii Domnului, scoțându-i, cel puțin pentru un timp, pe cei mari din râncezeala specifică zilelor libere. Aceasta activitate este într-adevăr și misiune, pentru că pe lângă faptul că trezește sentimentul sacralității, ea este și prilej pentru necreștini de a admira bogăția unor obiceiuri provenite din adevărata credință.
O imagine specială, însoțită de cuvinte consacrate cântate de voci zglobii de copii sunt o încântare pentru orice om care poate și vrea să înțeleagă taina cea mare a cunoașterii lui Dumnezeu.
(Alexandru ULEA, Ziarul Lumina)



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Despre fericire (3)

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc