Liga I

Steaua, înfrângere umilitoare în meciul cu Ceahlăul



Bucurie printre jucătorii echipei Ceahlăul Piatra Neamț. Foto: GEORGE FILIP / MEDIAFAX
Bucurie printre jucătorii echipei Ceahlăul Piatra Neamț. Foto: GEORGE FILIP / MEDIAFAX

Formația Steaua București a pierdut, sâmbătă, cu scorul de 1-3 (1-1), partida susținută, pe teren propriu, în fața formației Ceahlăul Piatra Neamț, marcată de incidentele create de suporterii echipei din bulevardul Ghencea, care au dus la întreruperea meciului pentru zece minute.
Golurile au fost marcate de Kapetanos ’14, pentru Steaua, respectiv Onciu ’44, Vasilache ’76 și Bădescu ’85, pentru Ceahlăul.
1-0: Kapetanos a șutat de la marginea careului mic, după o pasă printre fundași a lui Nicoliță.
1-1: Onciu a înscris cu un șut la colțul scurt.
În minutul 69, Steaua a rămas în inferioritate numerică, prin eliminarea lui Bănel Nicoliță, pentru un fault asupra lui Ciprian Vasilache. Jucătorul Stelei a primit al doilea cartonaș galben și, implicit, pe cel roșu.
1-2. Zapata a încercat să degajeze balonul, care l-a lovit însă pe Vasilache și a intrat în plasă.
1-3: Bădescu a majorat diferența cu un șut sub transversală de la aproximativ 11 metri lateral dreapta.
La partidă au asistat aproximativ 16.000 de spectatori.
Banner cu mesajul „Un club curat, mai presus de toate”

Membrii galeriei de la Peluza Sud au afișat, la începutul meciului, un banner cu mesajul „Un club curat, mai presus de toate”, iar din minutul 20, au scandat împotriva finanțatorului FC Steaua, Gigi Becali. De asemenea, fanii echipei de la tribuna a doua au fost afișat mesajul „Pleacă din Ghencea”.
În prima repriză, suporterii de la Peluza Nord au afișat și ei un baner cu mesajul „Peluza e prima voce, jos cenzura, acțiunile tale ne alimentează ura”, dar au încurajat echipa pe tot parcursul meciului, iar, în pauza partidei, aceștia l-au contestat pe Gigi Becali.
Meciul dintre cele două echipe a fost marcat de conflictul existent între fanii steliști și finanțatorul Gigi Becali.
Astfel, fanii prezenți la peluza Sud a stadionului au început că arunce cu bulgări de zapadă în jucătorii echipei Ceahlăul, care efectuau încălzirea, cu aproximativ 15 minute înainte de începerea partidei.
Crainicul stadionului a făcut apel la suporteri să înceteze aceste acțiuni, la cererea observatorului de joc, Gheorghe Nedelescu, însă, după ce a văzut că fanii nu-și schimbă comportamentul, Gigi Becali a luat microfonul și a anunțat că va cere Jandarmeriei să evacueze galeria Sud.
Totuși, după o discuție cu președintele Consiliului de Administrație al clubului Steaua, Valeriu Argăseală, care l-a anunțat că Jandarmeria refuză să evacueze peluza, dar că stewarzii și jandarmii vor merge în dreptul acelui sector al arenei, Gigi Becali a luat decizia ca peluza să fie evacuată numai în cazul în care suporterii vor continua să arunce cu bulgări.
Începând din minutul 50, crainicul stadionului a făcut apel la suporterii steliști să nu mai arunce cu bulgări în teren, însă fanii au continuat aceste acțiuni. În minutul 61, antrenorul echipei Ceahlăul, Gheorghe Mulțescu, a intrat în teren, solicitându-le jucătorilor săi să părăsească suprafața de joc, pentru că se aruncau bulgări. Arbitrul central al întâlnirii, Istvan Kovacs, i-a făcut semn tehnicianului că este trimis în tribune, însă jucătorii echipei Ceahlăul au părăsit terenul.
După ce arbitrul a decis întreruperea partidei și jucătorii s-au îndreptat spre vestiare, finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunțat la microfonul stadionului că arbitrul a decis întreruperea meciului pentru zece minute și a făcut apel la suporteri să nu mai arunce cu bulgări.
Jucătorul Janos Szekely a avut o altercație cu mai mulți membri din staff-ul echipei Ceahlăul

După ce arbitrul a fluierat întreruperea meciului, jucătorul Janos Szekely a avut o altercație cu mai mulți membri din staff-ul echipei Ceahlăul, în special cu fostul preparator fizic al echipei din Bulevardul Ghencea, Yuksel Yesilova.
Partida a fost reluată după aproximativ 15 minute.
După golul marcat de Vasilache în minutul 76, Becali a părăsit nervos stadionul.
După golul marcat de Bădescu, mai mulți suporteri au părăsit tribunele, iar mulți dintre cei rămași au aruncat din nou cu bulgări în teren, unul dintre acestea lovindu-l pe Stoichiță. De asemenea, mai mulți suporteri i-au cerut demisia tehncianului echipei Steaua.
Oțelul Galați – Internațional Curtea de Argeș, scor 1-0

Formația Oțelul Galați a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Internațional Curtea de Argeș.
Unicul gol al partidei a fost marcat, în minutul 86, de Răzvan Ochiroșii, care a trimis mingea în poartă cu un șut de la 5 metri.
Oțelul a rămas în inferioritate numerică, în minutul 89, când a fost eliminat Sârghi, după ce a primit al doilea cartonaș galben.
La partidă au asistat aproximativ 6.000 de spectatori.
FC Brașov – Unirea Alba Iulia, scor 2-1
Formația FC Brașov a câștigat, sâmbătă, cu scorul de 2-1 (1-1), partida disputată, pe teren propriu, cu Unirea Alba Iulia.
Golurile gazdelor au fost marcate de Zaharia ’29 și Sburlea ’85, în timp ce reușita oaspeților a fost semnată de Călin Cristea ’26.
În minutul 26, fundașul Sorin Rădoi a centrat în careul gazdelor, iar Călin Cristea a reluat de la șapte metri și a marcat pentru echipa din Alba Iulia.
În minutul 28, atacantul echipei brașovene, Zaharia, a înscris cu un șut de la 16 metri, care l-a lăsat fără replică pe portarul Cernea.
În minutul 85, o centrare în careul echipei oaspete, de pe partea dreaptă, a lui Zaharia a ajuns la Sburlea, care a marcat din fața porții apărate de Cernea. La partida de la Brașov au asistat aproximativ 3.000 de spectatori.
Gloria Bistrița – FC Timișoara, scor 0-0

Formația FC Timișoara a remizat, sâmbătă, în deplasare, scor 0-0, cu Gloria Bistrița, într-un meci care a marcat revenirea tehnicianului Ioan Ovidiu Sabău la Bistrița, în calitate de adversar.
La partidă au asistat aproximativ 4.500 de spectatori, între care s-au numărat și 150 de fani timișoreni.
La acest meci, Ioan Ovidiu Sabău s-a întors la Bistrița în calitate de adversar. El a fost antrenorul Gloriei Bistrița timp de patru ani, până în vara trecută.
Politehnica Iași – Rapid, scor 2-1

Echipa Politehnica Iași a obținut prima victorie în fața formației Rapid din Liga I după o pauză de 26 de ani, în urma victoriei repurtate, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0).
Ultima victorie a echipei Politehnica Iași a fost obținută la 26 aprilie 1984, în etapa a XXX-a a sezonului 1983-1984, cu scorul de 2-0 (0-0), golurile fiind reușite de Sertov ’50 și Paveliuc ’58, din penalti.
Golurile în meciul de sâmbătă au fost marcate de Vali Negru ’53, Păun ’58, pentru formația gazdă, respectiv Răduță ’79, pentru echipa oaspete.
1-0: Andrei Ionescu a executat o lovitură liberă de pe partea stângă în mijlocul careului, Vali Negru a preluat defectuos, Helder a respins greșit până la același Vali Negru, care a făcut doi-trei pași și a tras la semiînălțime, pe colțul scurt.
2-0: Vali Badea a pătruns în careu, i-a lăsat balonul lui Georgian Păun, care a majorat diferența cu un șut pe sub portarul formației oaspete.
2-1: Răduță a dejucat pasul la ofsaid al defensivei ieșene și a reluat pe lângă portarul Pleșca, ieșit în întâmpinare.
La partidă au asistat aproximativ 7000 de spectatori, printre care și un grup de aproximativ 500 de suporteri ai echipei Rapid.
Gaz Metan Mediaș – FC Vaslui, scor 0-0

Formația FC Vaslui a remizat, ieri, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Gaz Metan Mediaș.
La partidă au asistat aproximativ 2.500 de spectatori, între care și 50 de fani ai echipei oaspete.
Pandurii Târgu Jiu – Astra Ploiești, scor 0-2
Formația Astra Ploiești a obținut, ieri, prima victorie în deplasare din acest sezon, după ce s-a impus, cu scorul de 2-0 (0-0), în fața echipei Pandurii Târgu Jiu.
Golurile au fost marcate de Silva Diego, în minutul 68, și Paulinho, în minutul 80.
0-1: Strătilă a trecut de Cardoso, a pătruns în careu și a șutat de la aproximativ 12 metri, balonul a nimerit transversala și a ricoșat la Silva Diego, care a reluat în plasa porții lui Stanca.
0-2: Nou-intratul Paulinho a pătruns în careu, l-a driblat pe Stanca și a majorat diferența pe tabela de marcaj.
La partidă au asistat aproximativ 4.000 de spectatori.