Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuș, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că formația pe care o pregătește are nevoie de victorie în partida cu Utrecht, din Liga Europa, pentru a avea liniște în perspectiva meciurilor viitoare.
„Avem nevoie de o victorie pentru moralul echipei, pentru liniște, ca să ne putem pregăti pentru meciurile următoare din campionat și Cupa României. Șansele vor fi minime dacă nu vom câștiga mâine. Chiar dacă am reuși un rezultat de egalitate, am acumula doar trei puncte și ar fi destul de dificilă o calificare. Șanse teoretice ar mai exista, dar nu va fi deloc ușor. În cazul unei victorii, șansele se vor mări și vom putea aborda altfel meciurile viitoare”, a spus Marius Lăcătuș.
El este încrezător că va antrena pe Steaua până la sfârșitul campionatului, pentru ca apoi conducerea să-i evalueze rezultatele. „Eu am spus că orice antrenor nu-și știe soarta, nu știe ce-l așteaptă etapa viitoare, peste două etape, peste trei etape, peste o lună. Nu am spus însă că nu mă va prinde «paltonul la Steaua». Nu am venit în țară să antrenez pe Steaua pentru o lună sau două. Eu am venit cu un gând, să-mi îndeplinesc obiectivul stabilit de conducere, acela de a ocupa locul unu sau doi, cu calificare în Liga Campionilor. Voi încerca să-mi duc la bun sfârșit mandatul și să ne îndeplinim cu toții obiectivele. Eu am discutat cu conducerea, cu patronul, când am venit la Steaua. Știu că sunt oameni de cuvânt și vor aștepta să tragem linie la sfârșitul campionatului ca să vedem rezultatele”, a mai spus Lăcătuș.
Tehnicianul a menționat că nu regretă decizia pe care a luat-o, de a reveni pe banca tehnică a Stelei. „N-am de ce să regret că am venit la Steaua. Eu am luat hotărârea asta, împreună cu familia mea. Sigur, nu e ușor să stai departe de familie, dar de când am luat această decizie, gândul meu, când sunt la stadion sau chiar și acasă, stă la ceea ce avem de făcut pentru a obține rezultate bune. Dacă rezultatele sunt bune, această distanță față de familie poate trece mult mai ușor”, a precizat Marius Lăcătuș.
Steaua întâlnește, joi, de la ora 22.05, pe teren propriu, formația olandeză Utrecht, în a patra etapă a grupei K din Liga Europa.
Datori față de Dorinel Munteanu cu 300.000 de euro
Dorinel Munteanu, care a solicitat despăgubiri de la FC Steaua, a câștigat procesul în primă instanță, Tribunalul București admițând, marți, cererea antrenorului Oțelului de a i se plăti de către clubul din Ghencea aproximativ 300.000 de euro. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.
În 18 august, antrenorul Oțelului, Dorinel Munteanu, care a dat în judecată FC Steaua, spunea că el cere fostului său club „niște hârtii” pe care trebuie să le depună la fiscul din Germania, țară unde are domiciliul tehnicianul.
Președintele CA al FC Steaua din acea perioadă, Valeriu Argăseală, susținea că Dorinel Munteanu o va păți rău pentru că a trecut peste instanțele sportive: „Dorinel o va păți rău, pentru că, dacă vroia să ne atace, trebuia s-o facă la instanțele sportive, nu la tribunal. I-am explicat că noi am plătit toate taxele și impozitele pentru banii pe care i-a primit el de la Steaua”, spunea Argăseală.
În replică, Munteanu declara că nu se teme de amenințările președintelui stelist Valeriu Argăseală și a precizat că Steaua refuză să-i elibereze fișa fiscală.
„N-am niciun proces cu Steaua. Eu doar am cerut să mi se dea, în mod legal, niște hârtii pe care trebuie să le depun fiscului din Germania. Nu e vorba de proces, dar dacă va fi așa ceva, nu are legătură cu partea sportivă. Eu trăiesc într-o țară civilizată, Germania, acolo unde ești obligat să-ți depui fișa fiscală în care trebuie să-ți treci toate veniturile. Am cerut doar niște lucruri normale, fișa mea de impozitare care trebuia să mi se dea în baza contractului pe care l-am avut cu Steaua. Am făcut nenumărate adrese către Steaua, dar nu am primit nimic în acest sens. Oricum, sunt lucruri de care nu vreau să vorbesc prea mult, am oameni care se ocupă de ele și nu voi avea nicio problemă. Îl asigur pe domnul Argăseală că nu voi avea nicio problemă, probabil dânsul va avea”, spunea Munteanu.
Liga Europa
Steaua, în fața ultimei șanse
