Liga I

Steaua – Dinamo, derbiul neputinței

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, vineri, la finalul derbiului etapei a XXX-a, Steaua – Dinamo, încheiat la egalitate, scor 1-1, că formația din Șoseaua Ștefan cel Mare are „față de campioană”, dar nu și de Liga Campionilor. „Este cel mai slab derbi pe care l-am văzut vreodată. Nu mi-a plăcut ceea ce am văzut astăzi. Dinamo are față de campioană, dar nu de Liga Campionilor. Nu se poate prezenta așa în cupele europene”, a spus Dumitru Dragomir la ieșirea din stadionul „Steaua”.
Dumitru Dragomir a părăsit arena din Bulevardul Ghencea imediat după ce Claudiu Niculescu a marcat golul egalizator.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că formația antrenată de Marius Lăcătuș ar fi meritat să învingă, deși nu a făcut un joc extraordinar, iar oaspeții au fost o echipă „de jaloane”.
„Trebuia să jucăm dezinvolt, să marcăm goluri. Am fost peste ei (n.r. – peste Dinamo), am dominat. Am întâlnit o echipă care a băgat autobaza în poartă și a fost greu să-i desfacem, putem să spunem și așa. Am vorbit ieri cu Turcu și Borcea, au fost la palat, ei chiar vroiau un egal. Acum să nu se speculeze că am făcut un aranjament de egal. (…) Pe Dinamo o înțeleg că avea o presiune, iar noi nu poți să spui că n-am jucat. Când ești o echipă foarte bună, dacă nu o bați pe Dinamo în situația asta nu mai bați niciodată. Ei au fost un fel de jaloane pe teren. I-am spus lui Turcu la pauză: «Ce au sunt drogați, sunt amețiți, ce au?» Sunt amețiți dar noi nu înscriem, înseamnă că nici noi nu jucăm”, a spus Becali, la Gsp TV.
„Câinii”, mulțumiți de rezultat Antrenorul formației Dinamo, Mircea Rednic, a declarat că echipa sa a obținut un punct mare pe stadionul rivalei sale.
„A fost un joc echilibrat, iar rezultatul a fost unul normal, ambele echipe având șansă la marcarea golurilor. Nu sunt mulțumit de jocul nostru, poate, datorită și adversarului, care a făcut un presing bun. Am avut probleme în toate compartimentele, iar noi nu am reușit să ne facem jocul nostru de pase. Repriza a doua ne-am mai revenit, dar era prea târziu. Am jucat și cu puțină teamă, nu știu de ce, pentru că noi eram echipa de pe primul loc. Rezultatul mă mulțumește, dar nu și jocul. A fost cel mai slab joc al lui Dinamo din acest retur”, a spus Rednic.
Rezultate înregistrate în partidele disputate vineri și sâmbătă, în etapa a XXX-a a Ligii I:
Vineri:
FC Brașov – Farul Constanța 2-1
Au marcat: Ilyes ’17 penalti, Sburlea ’24 / Ben Teekloh ’70
Steaua – Dinamo 1-1
Au marcat: Bicfalvi ’82 / Niculescu ’87
Sâmbătă:
Gaz Metan Mediaș – SC Vaslui 1-2
Au marcat: Fl. Sabou ’83 / Ghencev ’79, Wesley ’88
FC Timișoara – Oțelul Galați 1-0
Au marcat: Gh. Bucur ’23
Pandurii Târgu Jiu – Politehnica Iași 1-1
Au marcat: Fl. Stângă ’57 / Andrei Cristea ’1
Gloria Buzău – Rapid București 0-1
A marcat: Joao Paolo Pinto ’90+1
Ieri s-au mai jucat meciurile:
CS Otopeni – Universitatea Craiova
FC Argeș – Gloria Bistrița
Unirea Urziceni – CFR Cluj Clasament
1. Dinamo București 30 19 5 6 51-21 62 (17)
2. Unirea Urziceni 29 18 5 6 44-17 59 (17)
3. FC Timișoara* 30 19 7 4 55-32 58 (19)
4. Steaua București 30 13 13 4 40-22 52 (7)
5. CFR Cluj 29 14 9 6 38-22 51 (6)
6. Rapid București 30 15 6 9 40-27 51 (6)
7. Universitatea Craiova 29 13 10 6 38-21 49 (4)
8. FC Brașov 30 12 12 6 31-22 48 (3)
9. FC Vaslui 30 14 6 10 39-33 48 (3)
10. FC Argeș 29 10 8 11 34-38 38 (-4)
11. Pandurii Târgu Jiu 30 10 8 12 25-34 38 (-7)
12. Oțelul Galați 30 10 6 14 34-44 36 (-9)
13. Gloria Bistrița 29 9 5 15 25-36 32 (-13)
14. Politehnica Iași 30 9 5 16 26-40 32 (-13)
15. Gaz Metan Mediaș 30 8 6 16 31-46 30 (-15)
16. Farul Constanța 30 6 5 19 23-50 23 (-22)
17. CS Otopeni 29 3 7 19 21-47 16 (-26)
18. Gloria Buzău 30 2 3 25 15-58 9 (-36)
* FC Timișoara a fost penalizată cu 6 puncte de FIFA.

Recomandări

Hoți tineri, dar cu ani de infracționalitate în spate, condamnați cu executare pentru spargeri de mașini în Suceava

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

Finalizare implementare proiect: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ORAȘUL DOLHASCA