Liga I

Steaua, ce a fost și ce-a ajuns!



Formația Rapid a câștigat, duminică seară, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu, cu scorul de 5-1 (4-1), meciul susținut în compania echipei Steaua, derbiul etapei a XXVIII-a a Ligii I.
Ioniță a deschis scorul în minutul 7, fructificând o centrare a lui Bozovici, de pe partea stângă.
Kapetanos a egalat din penalti, în minutul 15, după ce tot el fusese faultat în careu de Marius Constantin.
În minutul 18, Ioniță a marcat de la șase metri, după o pasă primită de la Cesinha: scor 2-1.
Rapid a marcat din nou, în minutul 23, când Spadacio i-a pasat lui Cesinha la limita ofsaidului, acesta a lobat peste portarul Tătărușanu, a urmărit mingea și a trimis-o în poartă de la câțiva metri.
În minutul 33, Emeghara l-a faultat pe Grigorie în careu, iar Marius Constantin a transformat penaltiul.
Scorul a devenit 5-1 în minutul 73, când Bozovici a șutat din afara careului, Tătărușanu a deviat mingea în bară, balonul a ajuns la Helder, iar acesta a înscris de la șapte metri.
La meci au asistat aproximativ 12.000 de spectatori, printre care foștii jucători ai echipei Rapid, Galamaz, Maftei, Schumacher, Șumudică și Târțău.
Principalul acționar al clubului FC Rapid, George Copos, a urmărit meciul alături de finanțatorul clubului FC Steaua, Gigi Becali, până când acesta din urmă a părăsit stadionul, în timpul primei reprize.
Galeria rapidistă a afișat un banner pe care scria „București 1967” și care îi reprezenta pe jucătorii echipei în acel an (inclusiv Sandu Neagu), clubul câștigând atunci, în premieră, campionatul României.
Copos: „I-am măcelărit”

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că jucătorii giuleșteni și-au măcelărit adversarii.
„O nimica toată, i-am măcelărit. A fost un superRapid astăzi, iar Ioan Andone este un mare antrenor și mă felicit că l-am adus la echipă. A dovedit că este un ardelean adevărat. Galeria a fost superbă astăzi și datorită ei am obținut această victorie. A fost unul dintre cele mai frumoase meciuri pe care le-am văzut”, a spus Copos.
Andone spune că a echipa a jucat pentru Sandu Neagu

Tehnicianul echipei FC Rapid, Ioan Andone, a declarat că acest succes a fost în cinstea fostului rapidist Sandu Neagu, decedat sâmbătă după ce a suferit un stop cardio-respirator.
„Nu prea sunt multe de spus despre meci, au spus suficient de multe băieții în teren. A fost o seară în cinstea lui nea Sandu (n.r. – Sandu Neagu), care a văzut ultimul nostru antrenament pe acest teren. Când a plecat de aici avea piciorul imobilizat. Eu l-am ajutat să urce pe targă și mi-a zis atunci că n-o să vadă meciul cu Steaua. Privirea lui nu o s-o uit niciodată. Băieții au jucat mult și pentru nea Sandu”, a spus Andone.
Tehnicianul giuleștenilor s-a arătat încântat de faptul că suporterii au umplut stadionul: „Mă bucur că s-a umplut iar stadionul și că i-am adus pe suporteri la meci. Am și eu un merit, dar mic, meritul este al jucătorilor că m-au înțeles repede. Pentru mine sunt trei puncte, altfel era situația dacă mă băteam acum la titlu”.
Becali: „Reconstruim totul”

Finanțatorul Gigi Becali a declarat, duminică seară, la Sport.ro, că din vară trebuie făcută „curățenie” și trebuie „luat totul de la zero” la gruparea stelistă, apreciind că „Steaua nu are echipă la ora asta”.
„Ce echipă avem? A fost Dumnezeu cu noi și suntem pe locul 2, Steaua nu are echipă la ora asta. Din vară trebuie făcută curățenie, luat totul de la zero. Să vedem ce se mai poate salva, cine mai rămâne, restul să se ducă. Totul jos, altă temelie. Trebuie 7-8 milioane, părerea mea. Altfel nu se poate. Nu pot să mă fac de râs așa, vreau să fiu mândru că sunt suporter stelist. Eu vorbesc acum ca Nețoiu de Dinamo, acționari sunt alții. Din vară, dacă o să accepte acționarii să mă mai implic, o să bag 8-10 milioane. Pe mine m-a dus valul, am băgat bani, am ajuns aici. Cine nu are valoare de Steaua, echipa a doua sau liber. La echipa a treia, acolo mori, ne jucăm de-a Steaua? Cine va rămâne? Tătărușanu e portar, va crește în valoare, Emeghara e fotbalist. Pe temelie scriu Nicoliță, ctitor principal. Apoi Kapetanos, și în continuare nu știu, vom vedea ce mai poate fi salvat. Ce să faci cu Tănase? I-l dăm bombei, să stea cu bomba la Pitești. Trebuie o construcție puternică, nu la primul cutremur să cadă acoperișul”, a declarat Becali.
Rezultate înregistrate în meciurile disputate, vineri, sâmbătă și duminică, în etapa a XXVIII-a a Ligii I:
Vineri
Unirea Alba Iulia – Ceahlăul Piatra Neamț 3-2
Astra Ploiești – Internațional Curtea de Argeș 1-1
Unirea Urziceni – Pandurii Târgu Jiu 3-0
Sâmbătă
Gloria Bistrița – Dinamo București 3-2
Duminică
Poli Iași – Oțelul Galați 1-1
FC Brașov – Gaz Metan Mediaș 3-2
Rapid – Steaua 5-1
Ieri s-au mai jucat meciurile:
FC Vaslui – Universitatea Craiova
FC Timișoara – CFR Cluj
Clasamentul Ligii I:
1. CFR Cluj 27 16 7 4 33-14 55 puncte
2. Steaua București 28 15 7 6 38-29 52
3. Unirea Urziceni 28 13 11 4 41-24 50
4. FC Vaslui 27 15 7 6 37-24 49
5. FC Timișoara 27 12 11 4 43-18 47
6. Dinamo București 28 12 11 5 39-26 47
7. Rapid București 28 13 6 9 50-32 45
8. Oțelul Galați 28 11 7 10 32-33 40
9. FC Brașov 28 10 8 10 31-26 38
10. Gloria Bistrița 28 8 9 11 27-37 33
11. Gaz Metan Mediaș 28 7 11 10 24-35 32
12. Universitatea Craiova 27 9 3 15 35-38 30
13. Astra Ploiești 28 7 9 12 29-37 30
14. Internațional Curtea de Argeș 28 8 6 14 25-41 30
15. Politehnica Iași 28 7 6 15 24-40 27
16. Pandurii Tâgu Jiu 28 5 11 12 16-27 26
17. Ceahlăul Piatra Neamț 28 5 9 14 24-45 24
18. Unirea Alba Iulia 28 6 5 17 28-49 23.



Recomandări

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA
DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA