Steagurile bisericești sau praporii (prapurii) sunt obiecte de cult păstrate în biserici, pe care ne-am obișnuit să le vedem purtate la înmormântări, la pelerinaje și procesiuni.
Praporul, urmașul steagului de luptă bizantin, purtând pe el semnul Sfintei Cruci sau reprezentări iconografice, este un simbol al luptei duhovnicești și totodată al biruinței binelui.
Originea steagului bisericesc
Steagurile bisericești sunt întâlnite încă din secolul al IV-lea. Atunci când în războiul purtat împotriva lui Maxențiu, i s-a arătat împăratului Constantin cel Mare, pe cer, semnul crucii, acesta a schimbat forma steagului imperial, adăugând pe el semnul crucii.
Acest steag (labarum) avea, după descrierea lui Eusebiu de Cezareea, următoarea formă: pe lângă o lance lungă, ferecată cu aur, trecea de-a curmeziș un sul de lemn, ambele formând o cruce. Deasupra, pe vârf, era întărită o coroană, compusă din aur și pietre scumpe.
Pe coroană se afla semnul crucii (în forma literei X) și, deasupra mijlocului acesteia, se ridica litera grecească (ρ), formând astfel monogramul lui Hristos ( însemnând deodată semnul crucii și, prin literele inițiale, numele lui Hristos).
De brațul orizontal al crucii era agățat un steag sau o flamură roșie, de formă pătrată, împodobită cu pietre prețioase și cusută cu fir de aur.
Sub semnul crucii, la marginea flamurei, se afla bustul împăratului împreună cu imaginile fiilor săi. De acest steag se folosea împăratul Constantin cel Mare pretutindeni, ca de un scut contra tuturor puterilor ostile ce i se opuneau, poruncind ca tuturor armatelor sale să li se pună înainte steaguri asemănătoare.
Cum a devenit steagul bisericesc obiect de cult, de venerație și de procesiune?
Din vremea împăratului Constantin cel Mare, au luat așadar steagurile militare ale imperiului roman, chipul steagurilor creștine, fiind introduse în scurt timp și în cultul bisericesc.
Praporul ca obiect de cult a rezultat din asocierea labarum-ului legiunilor romane cu icoana creștină. Acesta a avut multă vreme o existență legată în mod direct de cea a steagului de luptă, ambele având ca loc de depozitare biserica și participând împreună la procesiunile organizate cu ocazia marilor sărbători. Steagul era confecționat inițial din materiale textile scumpe, cu icoana brodată cu fire de aur și argint.
În prezent, steagul bisericesc este confecționat dintr-o bucată de pânză, aproximativ de un metru lungime și 60 cm lățime sau de dimensiuni și mai mari, fixată pe un suport de lemn, o prăjină în forma de T, care are în vârf o cruce. Pe această pânză se pictează chipuri sfinte: Mântuitorul, sfinți îngeri, Praznice Împărătești, icoana hramului bisericii.
Față de steagul bisericesc nu se pare să se fi manifestat vreo adorație specială, asemănătoare cu cea față de icoane, de Sfânta Evanghelie sau de crucifixul de pe tetrapod. Ca obiect de cult, și-a impus însă verticalitatea, o verticalitate care „țintește cerul”, care „relevă legătura între cer și pământ”.
Steagul bisericesc în locașurile de cult de la noi
În ceea ce privește existența praporilor în lumea romanească, cu modestele sale bisericuțe, se pare că aceștia lipseau din marea majoritate a comunităților ortodoxe până la mijlocul secolului al XVIII-lea. Puteau fi întâlniți însă în catedrale și marile mănăstiri de la noi.
Potrivit documentelor vremii, confecționarea unui prapor costa de zece ori mai mult decât cea a unei icoane. Acesta este unul din motivele pentru care la noi convoaiele funerare nu porneau cu prapori în frunte, ci cu un brad, numit adeseori „steag” sau chiar „prapor”.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, bradul va ceda locul adevăratului prapor, și asta după un consistent efort din partea autorităților ecleziastice.
Procesiunile religioase se desfășurau de asemenea fără prapori, locul lor fiind luat de multe ori de alte steaguri, în special de cele nobiliare.
În biserică praporii se păstrează în pronaos. În unele biserici din Ardeal stau înșirați pe lângă pereții laterali ai naosului.
Semnificația steagului bisericesc
Steagul bisericesc simbolizează steagul lui Hristos, împrejurul căruia se adună credincioșii spre a fi apărați în lupta împotriva păcatului, a dușmanilor văzuți și nevăzuți. El semnifică și biruința lui Hristos asupra morții.
De asemenea, steagurile bisericești exprimă biruința Bisericii asupra păgânismului, asupra persecutorilor ei și asupra ereziilor.
Sursa: crestinortodox.ro
