În foaierul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului s-a deschis joi, la ceas de seară, cu binecuvântarea IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, expoziția cu genericul „Steaguri de biruință”, realizată de preotul Emilian-Adrian Gavrilean. O binecuvântată împlinire a trudnicei preocupări artistice
Părintele Gavrilean, care slujește la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din municipiul Gura Humorului, expune icoane pictate pe lemn și prapuri bisericești pictați pe pânză, lucrări realizate pe parcursul unui an.
Provenind, așa cum a subliniat în deschiderea manifestări prof. Elvira Romaniuc, directorul muzeului humorean, „dintr-o familie care face cinste Humorului, o familie din care s-au ridicat zugravi de biserici, pictori și poeți”, părintele Gavrilean, care încă din adolescență, când nu știa că va îmbrăca haina preoțească, a ucenicit alături de unchii săi zugrăvind biserici, are acum această binecuvântată împlinire a trudnicei sale preocupări artistice.
O sărbătoare la împlinirea a 10 ani de preoție
Expoziția, o sărbătoare pentru părintele Gavrilean la împlinirea a 10 ani de preoție, a reunit în saloanele muzeului un număr impresionant de participanți, laici și clerici, membri ai familiei, enoriași ai parohiei în care slujește, foști profesori de la școala din Gura Humorului, prieteni și oameni care i-au fost și-i sunt alături, oameni care-l cinstesc, îl prețuiesc și-i ascultă cuvântul duhovnicesc.
O expoziție inedită, pentru că, dacă icoanele, care sunt mereu în preajma noastră și fac parte din viața creștinească de zi cu zi, sunt deseori expuse în galerii, prapurii („steaguri de biruință” cum le-a numit părintele), păstrați în biserici și scoși la momente de durere și tristețe, de regulă la înmormântări sau la pelerinaje și procesiuni, fac, pentru prima oară, obiectul unei prezentări expoziționale.
„O rugăciune smerită și o laudă adusă bunului Dumnezeu”
Prapurul, urmașul steagului de luptă cu semnul Sfintei Cruci (steagul biruitor al sfântului împărat Constantin) este, așa cum a subliniat părintele Gavrilean, „purtător de simbol și de biruință a binelui”.
„O seară binecuvântată”, „o întâlnire cu sfinții”, cum a spus părintele Gavrilean, „o comuniune de suflet” în care prapurii, ca obiecte de cult, și-au impus verticalitatea, o verticalitate care „țintește cerul”, care „relevă legătura între cer și pământ”, o expoziție definită de autor ca „o rugăciune smerită și o laudă adusă bunului Dumnezeu”.
Un răgaz de meditație și de liniștire a sufletului
O seară binecuvântată în care părintele și artistul plastic Emilian – Adrian Gavrilean a făcut plecăciune și a adus mulțumire familiei, dascălilor care l-au îndrumat, profesorului Corneliu Tincu și prietenului și sfătuitorului de suflet Radu Bercea, și, bineînțeles, părintelui paroh Mircea Nuțu de la biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena la care slujește, dar și credincioșilor parohiilor din Soloneț și Bogdănești, unde prapurii săi au devenit obiecte de cult, de venerație și de procesiune.
O expoziție care, ca desfășurare vizuală, este adresată în primul rând privirii, dar care ne propune și un răgaz de meditație și de liniștire a sufletului.