Steagul Statelor Unite ale Americii, aflat alături de cel al României și cel al NATO, a căzut, miercuri, în timpul declarației vicepreședintelui Joe Biden, fiind pus la loc după câteva minute de către angajații serviciul de protocol, informează Mediafax. Declarația de presă comună a președintelui Traian Băsescu și a vicepreședintelui SUA, Joe Biden, a avut loc în grădina Palatului Cotroceni, pe o pajiște, jurnaliștii români și cei din delegația americană stând în picioare sau așezați pe iarbă.Deși anunțată la ora 10.45, declarația celor doi oficiali a început cu aproximativ jumătate de oră întârziere, în condițiile în care și convorbirile oficiale cu cele două delegații s-au prelungit.În timpul discursului vicepreședintelui american, steagul Statelor Unite ale Americii, aflat lângă cel al României și cel al NATO, a căzut din suportul în care fusese amplasat, foarte aproape de cei doi oficiali, fiind reașezat după câteva minute de către angajații de la Protocol.





