Din capul locului, precizez că dintre echipele cu șanse la titlu Unirea îmi era cel mai puțin simpatică. În plus, nici n-am crezut în ea, deși cu fiecare etapă rostogolită, bulgărele cu ciulini se făcea tot mai mare, și mai mare. Ca unul care și-a reiterat mereu preferința pentru echipele din provincie (acum vreo 7 ani am scris un articol intitulat „Cele 3 dizgrații”, cu referire la echipele bucureștene), de data asta n-a fost chip să-mi cadă cu tronc echipa din Bărăgan. Motivele nu pot fi decât subiective, dar sunt motivele mele și țin la ele! Nu sunt vreun elitist al fotbalului, am apreciat, spre exemplu, triumful anonimilor greci la Euro 2004, dar consider că stilul căznit are totuși o limită. În meciurile pe muchie, la rezultat favorabil, elevii lui Dan Petrescu exagerează cu tăvălelile (numai cu Dinamo vreo 10 minute!), iar Arlauskis intră în posesia balonului într-un colț al careului de 16 metri și îl cară pe diagonală până în colțul celălalt și nu, nu în minutul 89, ci cu zeci de minute înainte de final! Apoi este acest Meme Stoica, unul dintre principalii responsabili cu poluarea din fotbalul românesc. Mulți îl ridică în slăvi și spun că asta e calea pentru a răzbi la noi, dar decât așa, măcar să am și eu dreptul să spun: nu, mulțumesc! De altfel, și conștiința publicului larg e trează, Meme fiind huiduit pe mai toate stadioanele. Așa s-a întâmplat și la Timișoara, Stoica fiind singurul adversar fluierat.
La Dinamo e deja melodramă, dar măreții acționarii să facă bine și să se uite mai întâi la ei. S-au comportat precum cocalarii care se hlizesc cu mândrie când puradeii stâlcesc cuvinte porcoase, dar care apoi se dau cu fundul de pământ taman în fața musafirilor simandicoși. Pentru refacere sanatoriul DNA e ideal!
Dar pentru mine, Poli e campioana! Din păcate, doar a dezamăgirilor… Oare ce vor simți oamenii ăia dacă își vor vedea punctele înapoi în tașcă și vor realiza că doar cu un punctuleț în meciul cu Unirea abordau ultima etapă din postura de lider? Dar fotbalul este alcătuit din detalii, unul fiind penalty-ul care i-a readus pe uniriști în joc. Acesta n-a fost nici măcar „50-50” ca în meciul cu Dinamo de la Urziceni, cu toate astea s-a dat. Dacă se întâmpla pe dos, n-ar fi fost vreo nedreptate strigătoare la cer, iar Unirea ar fi contabilizat vreo patru puncte mai puțin. Totuși, măcar de data asta oamenii lui Dan Petrescu au arătat că merită din plin. De la vestiare au ieșit galvanizați și au jucat mai însuflețiți ca niciodată. Doping mental – asta însemna rezultatul Brașovului la pauză. Lucescu cel tânăr a ținut Steagu’ sus!
