Începând de ieri, pentru a marca Unirea Principatelor Române, Complexul Muzeal Bucovina prezintă publicului, la Muzeul de Istorie, un steag din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Steagul, a cărui valoare este estimată la 5.000 de euro, face parte din patrimoniul muzeului sucevean, fiind cea mai importantă piesă din perioada respectivă și având o vechime de peste 150 de ani. “Steagul provine de la castelul Ruginoasa, unde era arborat atunci când domnitorul venea la castel. Datorită valorii deosebite am propus intrarea piesei la categoria “tezaur” și cred că acest lucru se va realiza destul de curând”, ne-a declarat Dan Petrovici, șeful secției de Istoriei din cadrului Complexului Muzeal Bucovina. Din cauza condițiilor precare de conservare (piesa este foarte sensibilă la lumină) steagul va mai fi prezentat sucevenilor doar pe parcursul zilei de astăzi, o expunere mai îndelungată de 48 de ore nefiind indicată datorită fragilității piesei. “Acest steag a fost restaurat de curând și pe parcursul anului este pus într-o plasă foarte fină care îl protejează de factorii degradanți”, a subliniat Dan Petrovici. Trebuie precizat că pe parcursul expoziției steagul este protejat de o vitrină într-un spațiu climatizat și este încadrat de două portrete de epocă, ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza și soției Elena, și de două gravuri care fac parte din colecțiile muzeului. Cu prilejul acestei expuneri vizitatorii vor primi gratuit și o ilustrată color cu chipul lui Cuza, având imprimat pe verso un text dintr-o scrisoare redactată de domnitor în perioada în care se afla în exil.






