Într-o familie de oameni credincioși din Scandinavia, tatăl obișnuia ca în fiecare seară să citească din Biblie tuturor celor din casă adunați în jurul mesei.
Într-o seară, tatăl deschise și citi vorbele Mântuitorului: „Iată Eu stau la ușă și bat.” Auzind acestea, copilul cel mai mic al casei se sculă repede și, pe deplin încredințat că așa este precum citise tatăl, se duse către ușă să deschidă.
Tatăl îi zise:
– „Ce vrei să faci?”.
Copilul răspunse:
– „Mă duc să deschid Domnului, că dacă nu mă duc, El pleacă”.
Toți ai casei se cutremurară de credința copilului.
Așa trebuie să ne grăbim și noi să deschidem ușa inimii noastre, Celui ce ne spune fără încetare și cu dragoste: „Iată Eu stau la ușă și bat.”
Un rotar care nu este rotar
Într-o zi, un ofițer zise în fața plutonului său:
– „Să iasă afară rotarii!”
Ieșiră înainte câțiva soldați și ofițerul a început a-i întreba pe fiecare unde a învățat rotăria și cât se pricep.
Ajunse Ia un soldat, pe care îl întrebă:
– „Și tu ești rotar, băiete?”
– „Eu nu sunt rotar…”
– „Atunci de ce-ai ieșit?”
Soldatul i-a răspuns:
– „Pe mine mă cheamă Rotaru, dar n-am fost rotar în viața mea.”
Așa e și cu mulți creștini din ziua de azi: își zic creștini, dar nu-s creștini, după cum nu era rotar acel soldat, pe care, totuși, îl chema Rotaru.
Cei doi muncitori
Pe un ogor, erau doi muncitori: unul plin de credință, iar celălalt dimpotrivă, vândut satanei.
Stăpânul ogorului stătea cu ei și-i priveghea.
De la o vreme, stăpânul plecă.
Muncitorul necredincios grăi celuilalt:
– „Hai să ne culcăm la umbră, că doar a plecat stăpânul”.
Credinciosul îi răspunse atunci:
– „Al meu e încă aici”, și duse mâna spre cer.
CRUCEA
Taina
Era odată un general care, cu toate că nu avea suflet rău, era însă supus mâniei. Din te-miri-ce îl cuprindea mânia.
Și cu toate acestea, el o biruia.
De fiecare dată când simțea că se apropie valul acesta rău, el se oprea din vorbă și încet, își băga mâna dreaptă în buzunarul tunicii.
De îndată, ca prin farmec, mânia se potolea – și el, zâmbind, dojenea părintește pe cel care-l supărase.
Pentru aceasta, era foarte iubit și cinstit de toți ofițerii și soldații.
Unul din tinerii ofițeri de sub comanda lui, care băgase de seamă mișcarea pe care generalul o făcea ori de câte ori vreo pricină de mânie se ivea, fu prins de-o vie curiozitate să afle taina acestei mișcări. Mergând într-o zi la casa generalului spre a-i aduce niște hârtii, văzu în cuierul din vestibul una din tunicile lui. Dorind cu putere să, afle dezlegarea întrebării, vârî mâna în buzunarul drept al tunicii.
Dădu peste un mic obiect. Îl scoase. Uimit, privi: era o cruciuliță de abanos. Atunci ofițerul pricepu de unde venea puterea de stăpânire a generalului.
(fragmente din Cartea satului – Viața creștină în pilde, de Al. Lascarov-Moldovanu, sursa: http://www.parohiamacin4.org/pilde_parabole.htm)
