Statul va putea să își majoreze participația la companiile pe care le controlează prin transformarea datoriilor bugetare ale acestora în acțiuni, conversie care va putea fi introdusă, în cazul firmelor în insolvență, și în planul de reorganizare, operațiune interzisă în prezent de Legea insolvenței, informează Mediafax.Procedura rezultă din prevederile unei ordonanțe de urgență adoptate, marți, de Guvern, cu argumentul intenției de redresare a activității operatorilor economici cu capital integral de stat.Actul normativ, obținut de MEDIAFAX, stabilește că la operatorii economici la care statul este acționar unic sau majoritar se poate aproba, cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale, prin hotărâre a Guvernului.Obligațiile fiscale la care se face trimitere în document sunt definite ca fiind cele administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentând impozite, taxe, contribuții sociale obligatorii și alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv amenzile de orice fel care sunt venit la bugetul de stat, precum și accesoriile datorate și neachitate, cu excepația obligațiilor fiscale cu reținere la sursă.




