Statul român va cumpăra domeniul Peleș, mai puțin Pelișorul, cu suma de 30 de milioane de euro, după ce acesta va fi retrocedat Casei Regale a României, a anunțat ministrul Culturii și Cultelor, Adrian Iorgulescu.
Potrivit lui Iorgulescu, Casa Regală a propus recent Guvernului un aranjament sau o tranzacție care vizează momentul imediat următor retrocedării domeniului Peleș.
„Am primit o nouă propunere din partea Casei Regale ca, imediat după retrocedare, care se poate face într-un termen relativ rapid, contra unei sume de 30 de milioane de euro, statul român să reintre în posesia domeniului Peleș”, a declarat Adrian Iorgulescu.
Ministrul a precizat că, în prezent, se vorbește la modul general urmând ca în viitor să se perfecteze toate detaliile. Iorgulescu a afirmat că se are în vedere cumpărarea de către statul român a castelului Peleș cu domeniile aferente și cu bunurile mobile și imobile. Mai mult, statul român va intra în posesia definitivă a Foișorului care, în prezent este deținut de RAPPS. Un al doilea obiectiv care este avut în vedere este Pelișorul însă, în acest caz, lucrurile „trebuie clarificate foarte bine” deoarece Casa Regală dorește ca acesta să fie cetatea sa de scaun, a explicat Iorgulescu.
„Pelișorul va fi și muzeu, însă Casa Regală dorește să fie sediul său, cetatea de scaun. Vom conveni care anume spații vor fi ale Casei Regale și care vor rămâne în circuitul muzeal”, a spus ministrul.
Aranjamentul propus de Casa Regală Guvernului prevede și un lucru nou, respectiv cumpărarea Palatului Elisabeta de către statul român, în contul aceleiași sume, de 30 de milioane de euro.
„Aranjamentul prevede un lucru foarte important pentru noi, respectiv statutul Palatului Elisabeta. Casa Regală dorește ca acesta să fie transformat, și suntem de acord în principiu, într-un muzeu al istoriei regalității autohtone”, a mai spus Adrian Iorgulescu.
În ceea ce privește banii pe care statul român trebuie să îi dea Casei Regale, respectiv 30 de milioane de euro, ministrul Culturii și Cultelor susține că „nu vor fi probleme”.
„Există bani, nu avem nici o problemă. Rămâne să vedem cum îi eșalonăm. Casa Regală spunea că în 30 de zile de la semnarea acordului, dar vrem să vedem dacă această chestiune nu se poate realiza în două-trei tranșe”, a menționat Adrian Iorgulescu.
În afară de aceste proprietăți, statul român ar mai putea intra și în posesia mai multor zeci de hectare de teren prin care se va face accesul la acestea. În plus, Casei Regale îi vor mai fi retrocedate complexele Ceramica și Stăvilari, precum și alte terenuri deținute în prezent de Primăria Sinaia.
Ministrul Culturii a precizat însă că, până în prezent, nu s-au discutat toate chestiunile de detaliu însă el și ministrul Finanțelor au fost delegați de către premierul Călin Popescu Tăriceanu să realizeze acordul cu Casa Regală.
