Statul român are de plătit cheltuieli judiciare pentru procesul FNI de peste 500.000 de lei



Curtea de Apel București a decis ca cea mai mare parte a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea apelului în dosarul privind prăbușirea Fondului Național de Investiții (FNI), în valoare de 548.970 de lei să fie lăsate în sarcina statului.
De asemenea, prin aceeași sentință instanța i-a obligat pe Ioana Maria Vlas, Nicolae Popa, Marian Petrescu, Mihaela Sima, Marius Andrei, Gavril Bătrân, Mircea Costescu, Muscel Ionescu Ianculescu, Gheorghe Negură, Ștefan Boboc Ștefan și Cezara Cecilia Bebis, împreună cu Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, SC Sov Invest SA și SC Gelsor SA, la plata către părțile civile din dosar a despăgubirilor corespunzătoare sumelor inițial investite și indexate cu rata inflației începând cu data de 24 mai 2000.
Inculpați obligați la plata despăgubirilor.
„Fiecare inculpat va răspunde numai față de acele părți civile care au subscris unități de fond în perioada în care și-a desfășurat activitatea infracțională, după cum urmează: inculpata Vlas Ioana Maria pentru perioada 24.08.1998 – decembrie 1999, respectiv martie 2000 – 24.05.2000; inculpatul Bătrân Gavril pentru perioada decembrie 1999 – februarie 2000; inculpatul Andrei Marius pentru perioada 21.08.1998 – 02.03.2000; inculpata Sima Mihaela pentru perioada 1997 – 31.03.2000; inculpatul Petrescu Marian pentru perioada 13.03.2007 – 24 august 1998, iar inculpații Popa Nicolae, Costescu Mircea, Ionescu Muscel Ianculescu Mircea, Negură Gheorghe, Boboc Ștefan, Bebis Cezara Cecilia pentru toată perioada de funcționare a FNI”, se arată în minuta sentinței.
Cum se acordă despăgubirile.
Mai mult, instanța a stabilit că despăgubirile cuvenite investitorilor se vor acorda conform numărului unităților de fond, astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată, chitanțelor, altor acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare, potrivit Prospectului de ofertă publică continuă, precum și a Reglementărilor interne privind administrarea și funcționarea FNI.
Totodată, magistrații Curții de Apel București au respins cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de Asociația Păgubiților FNI Cugir, Asociația Investitorilor Păgubiți la FNI Brăila, Asociația Persoanelor Păgubite de către FNI și FNA Satu Mare.
Prin această nouă decizie, Curtea de Apel București a modificat parțial sentințele anterioare din martie 2007, octombrie și decembrie 2006 și noiembrie 2007, pronunțate de Tribunalul București.
Astfel, prin decizia de miercuri a Curții de Apel București, Ioana Maria Vlas, fost administrator al SOV Invest, a fost condamnată la zece ani pentru înșelăciune și abuz în serviciu, și îngrădirea unor drepturi timp de cinci ani după ce își ispășește pedeapsa. Totodată, instanța a constatat faptul că infracțiunea de fals pentru care a fost acuzată Vlas s-a prescris.
Nicolae Popa, fost director al grupului de firme Gelsor și fost membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru înșelăciune și delapidare, infracțiunea de fals fiindu-i prescrisă.