Oferta prin care statul vrea să vândă 15% din acțiunile Transgaz va fi lansată la un preț minim de 171 lei/titlu și un maxim de 230 lei/titlu, astfel că statul ar putea încasa între aproximativ 300 milioane lei (68 milioane euro) și 400 milioane lei (90 milioane euro) pentru pachetul respectiv.
Oferta va dura 9 zile lucrătoare, urmând să înceapă joi, 4 aprilie, și să se încheie pe 16 aprilie.
Prețul minim din oferta secundară de vânzare este cu 19,9% sub cotația bursieră de marți, de 213,5 lei/acțiune, în timp ce prețul maxim este cu 7,7% peste cea mai recentă valoare de la BVB.
Raportat la prețul din oferta publică inițială derulată de Transgaz la finele anului 2007 pentru listare, de 191,92 lei/acțiune, prețul minim din oferta secundară este mai mare cu 10,9%, iar prețul maxim cu 19,8%.
Titlurile companiei au fost oprite miercuri de la tranzacționare, în așteptarea deciziei Guvernului cu privire la intervalul de preț la care se va derula oferta.