Statul ajută cu bani pentru încălzire zece la sută din populația țării



Peste zece la sută din populația țării își plătește factura de încălzire cu ajutorul statului, aproape un sfert dintre beneficiari locuind în București – orașul cu cel mai mare venit pe cap de locuitor din țară.
Potrivit statisticilor Ministerului Muncii, la data de 31 decembrie 2005, peste 1.050.000 de familii primeau ajutoare de la stat pentru a acoperi factura la încălzire. Acestora li se adaugă alte aproape 500.000 de familii și persoane singure și fără venituri, beneficiari ai Legii privind venitul minim garantat.
Jumătate dintre beneficiari primesc ajutoare pentru încălzirea locuinței în sistemul centralizat, iar 550.000 primesc ajutoare pentru încălzirea cu gaze naturale. De ajutor pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri beneficiază doar familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutor social în condițiile prevăzute de Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, adică peste 500.000 de persoane.
Beneficiarii acestor ajutoare sunt familii a căror venituri nu depășesc 310 lei pe lună (3.100.000 lei vechi), potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului 5/2003, care modifică Ordonanța de urgență a Guvernului 55/2004.
Din cele 1.050.000 de familii și persoane singure care primesc ajutoare de la stat pentru încălzirea locuinței, zece la sută se află în Capitală.
Potrivit Ministerului Muncii, în București numărul de ajutoare acordat de stat la data de 9 ianuarie 2006 era de aproximativ 112.700, din care în jur de 93.700 ajutoare pentru energie termică și circa 19.000 ajutoare pentru gaze naturale.
Cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea locuinței se actualizează prin hotărâre a Guvernului, în raport cu evoluția prețurilor. Potrivit Ministerului Muncii, o majorare nu este luată în calcul la ora actuală, deși Termoelectrica a solicitat majorarea prețului de livrare a energiei termice, la nivel național.
„Acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece reprezintă o măsură importantă de protecție socială a categoriilor defavorizate ale populației, în scopul degrevării bugetelor de familie de efortul plății cheltuielilor crescute, în această perioadă, de întreținere a locuinței. Momentan nu se impune majorarea acestor ajutoare”, se arată într-o informare a Ministerului Muncii.
Cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2005 – martie 2006 a fost stabilit prin Hotărârea Guvernului 776/2005. Urmare a creșterii prețului la gaze naturale, cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale a fost majorat prin HG 1666/2005.
Astfel, potrivit estimărilor guvernamentale, aproximativ 1.600.000 de familii și persoane singure primesc ajutoare financiare care să acopere facturile pentru toate sistemele de încălzire. Efortul bugetar estimat pentru sezonul rece 2005 – 2006 este de aproximativ 4.350 miliarde lei vechi.