România a plătit în primul trimestru 90 milioane euro pentru proiectele din cadrul programului POS CCE, care ar urma să fie deblocat de Comisia Europeană în luna iunie, iar în caz contrar Guvernul trebuie să ramburseze de la buget banii împrumutați de la Trezorerie pentru plăți și va crea deficit.
„Dacă pe tot anul trecut s-au plătit circa 20 milioane de euro pentru POS CCE, în primul trimestru noi am plătit 89-90 milioane de euro, nu cu bani de la Uniunea Europeană. Am preluat modelul polonez, pe care și eu îl reclamam când eram ca dumneavoastră în sală, adică statul s-a împrumutat de la Trezorerie pentru a efectua plățile pentru proiecte. Avem riscul, sabia deasupra capului că, dacă nu reușim să convingem în iunie Comisia Europeană să deblocăm POS CCE, banii aceia trebuie să-i dăm înapoi la Trezorerie și creăm un mare deficit la buget, dar trebuie să creăm responsabilități. Noi continuăm plățile și sperăm ca până în iunie să terminăm proiectele care sunt depuse”, a declarat miercuri ministrul delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism, Maria Grapini, într-o conferință organizată de Ziarul Financiar.
Ea a precizat că, din 2010, Uniunea Europeană nu a mai plătit „niciun euro” pentru POS CCE, însă statul român a deblocat programul pentru a putea soluționa dosarele depuse.
„Am preluat 1.700 de dosare nedesfăcute, zăceau din 2010 acolo, la care s-au adăugat încă 1.700 de proiecte în derulare, dar neplătite. Dacă până la sfârșitul anului nu le evaluăm, nu contractăm și n-apucăm să facem măcar o plată, banii aceștia ni se scad din cota pe care o avem în 2014-2020. De aceea, ne-am grăbit să le dăm la ADR-uri să evalueze, să lucreze repede dosarele și am deblocat”, a mai spus Grapini.