Statul a încasat în trimestrul al treilea cu 4 miliarde lei mai puțin față de suma programată



Statul a colectat în trimestrul al treilea la bugetul general consolidat cu 4 miliarde de lei mai puțin compartiv cu suma prevăzută în programul stabilit de Ministerul Finanțelor, respectiv 49,7 miliarde lei față de 53,7 miliarde lei, potrivit datelor publicate în raportul privind execuția bugetară.
Conform datelor operative pentru trimestrul al treilea, veniturile bugetului general consolidat au fost realizate în proporție de 92,5%, în timp ce cheltuielile s-au efectuat în proporție de 96%, situație care a condus la un deficit de1,5 miliarde de lei, față de ținta stabilită pe acest trimestru, care prevedea un plus de 400 milioane de lei.
Cu toate acestea, abaterile înregistrate pe partea de venituri au fost compensate parțial de economiile înregistrate la cheltuieli, deficitul înregistrat pe primele nouă luni ale anului, de 8,1 miliarde lei, respectiv 1,3% din PIB, fiind în limitele țintelor politicii bugetare stabilite pentru acest an.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 49,7 miliarde lei, au reprezentat 7,9% din PIB și au fost realizate în proporție de 92,5% din estimările trimestriale.
Vniturile încasate din activitatea economică (fără fonduri de la Uniunea Europeană pre și post-aderare) au totalizat 47,5 miliarde lei, reprezentând 7,6% din PIB și un grad de încasare față de țintă de 94,8%.
Veniturile fiscale s-au realizat în proporție de 95% și au reprezentat 4,8% din PIB.
Încasările din impozitul pe profit au însumat 2,6 miliarde lei (0,4 % din PIB), gradul de colectare fiind de 96,1%.
La impozitul pe venit gradul de colectare a fost de 95,1%, rezultat din încasări de 5,5 miliarde de lei.
Încasările din alte impozite pe venit, profit și cîștiguri din capital, de 400 milioane de lei, au fost cu 7,5% mai mari față de nivelul programat.
„Încasările din impozitele și taxele pe proprietate s-au realizat în proporție de 105%, ceea ce arată faptul că majorarea impozitelor pe clădiri pentru persoanele fizice de către unele dintre administrațiile locale nu a afectat colectarea”, se spune în raport.
Încasările din TVA au fost sub program, înregistrând un grad de colectare de 96,0%, în condițiile în care în trimestrul al treilea al anului trecut veniturile din operațiuni interne au crescut cu 4,9%, iar cele din importurile de bunuri au scăzut cu 11,9%.
Accizele au adus 5,9 miliarde lei (0,9% din PIB) la buget, aproape de ținta programată, înregistrând un grad de colectare de 99,6%.
Reducerea importurilor din zona extracomunitară a avut ca efect realizarea în proporție de doar 69% a veniturilor proiectate din impozitul pe comerț exterior și tranzacțiile internaționale.
Încasările din contribuții de asigurări au reprezentat 2,2% din PIB și au înregistrat un grad de realizare de 99,9% față de program. Un nivel al colectării peste program a fost consemnat în cazul bugetului de asigurări pentru șomaj (100,8%) și al bugetului fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (104,0%), în timp ce la bugetul asigurărilor sociale de stat încasările au reprezentat 98,2% din estimare.
Veniturile nefiscale au totalizat 4,1 miliarde de lei (0,7% din PIB), realizarea față de ținta programată fiind de 80,4%.
Sumele primite de la Uniunea Europeană echivalează cu 0,3% din PIB și un grad de realizare față de nivelul programului trimestrial de încasări de 62,1%.
Cheltuielile bugetului general consolidat au fost în sumă de 51,3 miliarde lei, reprezentând 8,2% ca pondere în PIB.
Comparativ cu ținta trimestrială de 53,4 miliarde lei, cheltuielile efectuate au fost mai mici cu 2,1 miliarde lei, ceea ce a determinat un grad de efectuare de 96%.
Cheltuielile de personal au fost cu 1,3% mai mari față de nivelul programat și au totalizat 11,4 miliarde lei (1,8% din PIB). Aceste cheltuieli au fost suplimentate cu 142,4 milioane de lei de Guvern pentru plata obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești.
De asemenea, plățile aferente programelor cu finanțate rambursabilă au depășit cu 0,6% nivelul planificat, iar transferurile între unități ale administrației publice au fost de două ori mai mari față de program.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au reprezentat 1,6% din PIB și s-au realizat în proporție de 97,6% față de programul trimestrial. Aceste cheltuieli au fost influențate de măsurile legislative și de resursele alocate în scopul plății arieratelor de către administrațile locale, precum și pentru plata arieratelor la spitale.
Pentru achitarea arieratelor din domeniul sănătății au fost efectuate plăți în sumă de 1,4 miliarde lei.
Cheltuielile cu dobânzile au fost în termeni nominali de 2,3 miliarde lei (0,4% din PIB) și au înregistrat un grad de realizare de 86,9%.
Cheltuielile cu asistența socială au reprezentat 2,7% din PIB și s-au efectuat în proporție de 99,5% față de programul trimestrial, diminuarea înregistrîndu-se în principal la bugetul de stat și bugetele locale.
Plățile pentru proiectele cu finanțare din fonduri UE au reprezentat 0,5% din PIB și s-au operat în proporție de 86,7%.
În vederea asigurării necesarului de finanțare al autorităților de management pentru programele operaționale finanțate din fonduri externe nerambursabile au fost alocate temporar sume în valoare de 1,3 miliarde euro.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au totalizat în termeni nominali 7,7 miliarde lei și au reprezentat 1,2% din PIB. Efortul bugetar aferent proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă a fost în sumă de 4,3 miliarde lei (0,7% din PIB).
Guvernul a aprobat, miercuri, a doua rectificare bugetară din acest an.
Comparativ cu parametrii aprobați în contextul primei rectificări bugetare, ordonanța de rectificare prevede o reducere a veniturilor estimate ale bugetului general consolidat cu 3,4 miliarde lei și a cheltuielilor cu 2,2 miliarde lei, ținta de deficit bugetar fiind revizuită ascendent la 15,9 miliarde de lei (mai mare cu 1,2 miliarde lei sau 0,2 puncte procentuale din PIB), respectiv 2,54% din PIB (evaluat la 625,6 miliarde lei).
La nivelul elementelor individuale de venituri ale bugetului general consolidat, cea mai mare revizuire descendentă se regăsește la nivelul veniturilor nefiscale (-1,65 miliarde de lei, respectiv 0,2% din PIB). Revizuirea cumulată la nivelul veniturilor fiscale (-1,8 miliarde lei) are drept surse principale estimarea unor încasări mai mici la nivelul accizelor (- 901 milioane de lei), urmate de TVA (-365 milioane de lei) și impozitul pe venitul persoanelor fizice (-308 milioane de lei).
Cheltuielile de investiții scad la rectificare cu 1,2 miliarde de lei față de nivelul aferent rectificării bugetare anterioare.