Statul a alocat, anul acesta, aproximativ 50 de milioane de lei ca sprijin financiar pentru construirea unor noi lăcașuri de cult, pentru consolidarea și repararea celor existente, aceste fonduri fiind destinate tuturor celor 18 culte recunoscute din România, informează Patriarhia Română.
Precizarea Patriarhiei vine în replică la scrisoarea deschisă a Asociației Secular-Umaniste din România (ASUR), adresată primăriilor și consiliilor locale, cărora li se solicită să refuze cererile Patriarhiei de finanțare a Catedralei Mântuirii Neamului.
„Solicitările de sprijin financiar ale Patriarhiei Române pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului adresate autorităților de stat centrale și locale sunt făcute conform prevederilor legale în vigoare. Potrivit legii 376/2007 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu aceasta destinație prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, precum și de către autoritățile administrației publice locale”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.
De asemenea, conform Legii 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor din România, „cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcționarea unităților de cult, pentru reparații și construcții noi, în raport cu numărul credincioșilor conform ultimului recensământ și cu nevoile reale”, a mai precizat sursa citată.
Sprijinul financiar pentru repararea și construirea noi lăcașuri de cult, consolidarea și repararea celor existente a fost, anul acesta, de aproximativ 50 milioane de lei. Aceste fonduri au fost destinate sprijinirii tuturor celor 18 cultelor recunoscute din România, și nu doar a Bisericii Ortodoxe Române, ține să precizeze Patriarhia, în comunicatul remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.
Reritor la fondurile pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, Patriarhia subliniază că banii provin din donațiile credincioșilor făcute în toate bisericile și mănăstirile Patriarhiei Române și din contribuțiile de la bugetele de stat centrale și locale.
Potrivit legii 376/2007 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu aceasta destinație prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor, precum și de către autoritățile administrației publice locale.
Lucrările la infrastructura Catedralei Neamului sunt aproape finalizate, urmând ca, din 2013, să fie înceapă și cele la suprafață.
În același comunicat, Patriarhia susține că ASUR a dezinformat atunci când a spus că „anual, 540 de milioane de euro sunt alocați de la bugetul central și cele locale pentru culte”.
„Precizăm că, în anul 2012, sprijinul financiar pentru repararea și construirea noi lăcașuri de cult, consolidarea și repararea celor existente a fost de aproximativ 50 milioane de lei (aproximativ 11 milioane euro), de aproape 50 de ori mai puțin decât suma menționată fără nici un fundament real de asociația menționată. Aceste fonduri au fost destinate sprijinirii tuturor Cultelor recunoscute din România, iar nu doar a Bisericii Ortodoxe Române”, se mai arată în comunicatul Patriarhiei.