Statuile vii și-au ocupat cele cinci socluri din municipiul Suceava

Statuile vii cu care Muzeul de Istorie Bucovina promovează, începând de luni, Festivalul de Artă Medievală de la Suceava sunt deja pe socluri. Acestea sunt instalate pe esplanada Casei Culturii, în fața Primăriei Suceava, în Obcini – în fața fostului magazin Premier, în cartierul George Enescu – la Curcubeu și în Burdujeni, la Orizont. Cele 5 statui vii reprezintă personaje medievale și pot fi admirate zilnic, în intervalele orare 11.00-12.00, 16.00-17.00, 19.00-20.00, în punctele menționate, în fiecare zi alt personaj.
Statuile sunt întruchipate de membri ai asociației Funny Art din Iași. Reamintim că Festivalul de Artă Medievală începe joi, 14 august, și se încheie în data de 17 august.

Recomandări

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava

Peste 500 de cavaleri, domnițe și păpușari, din opt țări, vor participa la parada cu făclii, în prima zi a Festivalului Medieval „Ștefan cel Mare”