Noutate

Statui vii pentru promovarea Festivalului Medieval de la Suceava

Organizatorii Festivalului de Artă Medievală « Ștefan cel Mare » vor folosi statui vii pentru promovarea evenimentului care se va desfășura în perioada 15-18 august în Cetatea de Scaun a Sucevei. Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a declarat că acest lucru reprezintă un element de noutate și că mimii vor fi actori de la Teatrul Național din Iași. Statuile vii vor fi amplasate în patru locații din municipiul Suceava și anume Obcine- zona magazinului Premier, George Enescu- zona Curcubeul, Centru- zona Casei de Cultură și Burdujeni- zona Orizont. Ele vor putea fi văzute începând de luni, 12 august până joi 15 august doar trei ore pe zi, câte o oră dimineața, după amiaza și seara. Statuile vii vor fi așezate pe socluri cu logoul Festivalului de Artă Medievală. În jurul lor vor fi prezenți suceveni din Ordinul Solomonarilor care vor distribui pliante cu programul Festivalului. Emil Ursu, a anunțat că programul va cuprinde, ca în fiecare an, parada participanților, reprezentanții teatrale pentru copii, scenete, dansuri și cântece medievale, turniruri cavalerești și concursuri de tir cu arcul. El mizează pe prezența a minim 10.000 de spectatori. Emil Ursu a mai spus că bugetul Festivalului de Artă Medievală este de 280.000 de lei, bani prroveniți de la Primăria Suceava și de la diverși sponsori.

Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval