Vreme de câteva zile și nopți, după meciul Barcelona – Șahtior, transmis, în variantă, de o televiziune locală, drept confruntarea Flutur – Nechifor, dulăii politicii sucevene s-au năpustit asupra populației băștinașe cu lătrături sonore, menite să vă convingă cum că vă așteaptă un mândru viitor, cel păstorit și de Niță, fostul democrat, român mare și actual liberal, dar gropar etern și prosper al Sucevei democratice. Lângă Niță, umăr la umăr și inimă lângă inimă, nu și creier lângă creier, datorită pauperizării din vremea guvernării Boc, se bulibășea doct groparul liberalismului zonal, Ștefan Alexandru Băișanu, care tuna ca un actoraș amator că este nepătat, înger galben de beton, precum cei din cimitirul lui Niță, nu alta!
Victima agresiunilor colective (ceva de genul „lasă ciolanul și fugi!”) trebuia să fie Gheorghe Flutur, care și el pozase, la confruntarea cu Nechifor, în îngeraș portocaliu din cimitirul lui Niță și care revărsa asupra băștinașilor puzderie de fonduri guvernamentale, care se topeau, imediat ce părăseau ecranul televizorului, mai dihai decât statuia de gheață a Elenei Udrea, planificată, dar neexecutată vreodată.
Între timp, cu competența-i culturală și evlavioasă arhicunoscută, Nicu Barbă coordona, cu nazuri de Napoleon din Moara cu Dor, sosirea Paștelui în Bucovina (Flutur ne-a adus lumina, / dar trăind în vremuri grele, / Paștele în Bucovina!, / i-am urat… printre măsele!), alergându-i pe oamenii de cultură de pe coclauri pe coclauri, fără explicații și fără să admită întrebări. Că-așa-i Barbă, un adevărat Boc de Bucovina, varianta festivalistică „Moara cu Dor”, și habar n-are, peste cinci minute, ce va decide peste alte cinci minute, când va aștepta alte cinci minute, ca să decidă iar, dar și mai surprinzător și mai alergat peste căprărie, fără logică, fără simțul penibilului, ci cu multă, multă și enormă credință față de Flutur, fiind și recompensat, pentru această dreaptă credință, cu înalt prea sfințitul statut de stareț haida-dâra-dârî-da.
Dincolo de febrilitatea întâmpinării festivisto-barbă-boc a Paștelui înBucovina, se ivea, cruciș și curmeziș, și artileria grea pesedistă, mai întâi prin canonada dezlânată a junelui Milici, apoi cu însuși Gavril Mîrza la bombarde și la bombardoane, toate detunăturile vizându-l pe Flutur, și-abia atunci m-am prins ce înseamnă acel „eu sunt nepătat” al lui Băișanu. În politică, a fi nepătat înseamnă să arunci asupra altora doar cu propriile tale pete. Înșfaci din trupul tău și din energia fetidă care îl animă pumni întregi de noroi mustind și îl azvârli înspre adversar, fără să conteze dacă-l nimerești sau nu.
Prin vara anului 1995, când mă întreba Emil Constantinescu dacă simpatizez cu Convenția Democratică (eram singurul gazetar sucevean care o sprijinea), i-am răspuns că nu simpatizez nici cu „Cheia”, dar că vreau s-o văd guvernând, ca să pricep dacă, în țara asta, mai e loc pentru speranță. Așa și acum, dar cu un plus din mintea cea din urmă a românului, nu simpatizez, în plan politic, cu nimeni, nici cu Mîrza (ca om, îl consider încă prieten), nici cu Flutur, iar pe Băișanu îl antipatizez profund, și ca om, și ca politician, pentru că îl cunosc atât de bine, încât nu văd în el decât o caricatură a lui Flutur, fiindu-mi indiferent dacă, în viitorii patru ani, mă voi tot lovi de impostura lui Nicu Barbă, a junelui Milici sau a groparului Niță. Războiul lor nu mă interesează și n-o să mă amestec în el, deși e deranjant prin larmă și prin caraghioslâc, ca să nu mai vorbesc de demagogia ieftină, care se degajă nociv și dinspre tabăra „aliată”, și dinspre cea portocalie.
Dincolo de acest război, un om oarecare are o problemă cu inima și se deplasează, urgent, la medicul de familie, care îl programează, conform legii, la un consult, peste o lună (nu are voie să consulte mai mult de 20 de pacienți pe zi, chiar dacă vor da ortul popii 100). Peste o lună, bolnavul primește o trimitere la medicul specialist, dar și acolo e programat peste minimum două săptămâni. Dacă are norocul să scape, omul bolnav, care plătește, lunar, toate impozitele, inclusiv cel pentru „sănătate”, este, în sfârșit, consultat și primește o rețetă. Când merge la farmacie și i se comunică prețul tratamentului (frecție la un picior de lemn), bolnavul respectiv ori moare definitiv, ori se vindecă în mod miraculos.
În vremea asta, Flutur, nepregătit pentru o astfel de încercare, e atacat zgomotos de cealaltă haită politică. Să le fie de bine!
