Chiar și când hazul autorului e suficient să umple un butoi, el conține obligatoriu câțiva stropi de-amar, ca în schița Viața e minunată!, în fapt un decalog adresat celor păscuți metodic de ghinion. Ca să-i dezrobească de gândurile negre, doctorul Cehov le prescrie un tratament cu șocuri. ”Când îți intră un ghimpe în deget, bucură-te că n-a fost în ochi… Bucură-te că nu ești nici trichină, nici porc, nici măgar, nici ursul pe care-l plimbă țiganii.” Deja pacientul simte primele furnicături de optimism. Categoric, orice rău își are mai răul, și, apreciind asta cum se cuvine, viața devine „o continuă încântare”.
„Dacă te doare un dinte, jubilează că nu te dor toți. Când ești dus la poliție, țopăie de bucurie că nu ești dus la ocnă.” Nimic nu este fără leac, chiar când nevasta te face proprietar de coarne: „dacă te-a trădat nevasta, bucură-te că te-a trădat pe tine, și n-a trădat patria.” Asta consolare!
Cât de sentimental poate fi Cehov se vădește în câteva povestiri care -asemeni unor tirbușoane – îți trag inima din piept. În Durere, un birjar își așteaptă clienții în ceea ce se poate numi o străbunică a unei stații de taxiuri. E iarnă și-așa cum ninge, iepușoara lui acoperită de nea „aduce cu un căluț de turtă dulce, din cei de o copeică bucata.” Apar mușteriii taxiului-birjă, care cer să-i repeadă ba-ntr-o parte, ba în alta. Iar amărâtul birjar încearcă să le spună ce-i apasă sufletul, căci are și el o durere: i-a murit de câteva zile feciorul. Ce tânăr era, ce mândru! Dar mușteriii nu-l ascultă: fiecare e cu aia a mă-sii, tot omul și le știe pe-ale lui, iar bietul birjar simte că nu mai poate fereca durerea înăuntrul său. „Trebuie să-i povestească cuiva tot, cu socoteală și pe îndelete.”
Ușor de zis, dar cine să-l asculte? Ajuns acasă, birjarul găsește totuși un confesor. În grajd, iepușoara lui credincioasă ronțăie fân, iar bătrânul îi ține de urât, luând-o la coarda sentimentală: „Să zicem c-ai avea tu un mânz… Și să zicem că, așa deodată, mânzișorul s-ar prăpădi… Nu-i așa că ți s-ar rupe inima?” Nimeni nu știe să asculte mai bine ca un cal. Nimeni nu știe să asculte mai bine jalea unui birjar decât iepușoara din ham, partenera sa profesională. De aceea, stăpânul „se înfierbântă și începe să i le povestească pe toate de-a fir-a-păr.”
Proza cehoviană, apărută aproape în totalitate în gazetele timpului său, s-ar cuveni să însemne lectură obligatorie pentru ziariști. Reguli pentru scriitorii începători reprezintă de fapt un credo al lui Cehov, un ansamblu de 16 sfaturi – unele bășcălioase, altele sobre – de la care un condeier de gazetă n-ar trebui să se abată. Ca o încurajare de început, Cehov constată că „nu există slut care să nu-și găsească perechea și nu există bazaconie care să nu-și găsească cititorul ei”, dar e cu totul serios când îi recomandă oricărui scârța-scârța pe hârtie: „ferește-te de temele prea des tratate”. Remarcabile sunt îndemnurile privitoare la concizia scrisului: „nu te lăcomi la numărul de rânduri”.
Cehov e, în cele din urmă, numele unei stațiuni balneo-climaterice. În timpul curei întremătoare de aici, pacientului îi apare în coșul pieptului un ou cât o bobiță, din care se zămislește o păsăruică purtând aripi inițial mici, crescând repede mari, tot mai mari, cât cele de condor. Forțând cu lejeritate gratiile coastelor, pasărea își câștigă dreptul de a zbura, străbătând apoi distanțe de întinderea unei stepe.
