Cheltuielile importante (întreținerea locuinței, rate, plata utilităților etc.) nu pot fi acoperite din veniturile lunare de către 32,2% din gospodării, arată studiul „Condițiile de viață ale populației în anul 2015”, dat publicității de Institutul Național de Statistică (INS), scrie Mediafax.Dintre plățile pentru care s-au înregistrat restanțe în cursul anului 2015, cele mai frecvente cazuri au fost la energia electrică și abonamentul radio (54,6% din gospodăriile cu restanțe), întreținerea locuinței (53,2%) și abonamentul telefonic (34,1%). Ponderi reduse s-au înregistrat la restanțele pentru rate la împrumuturi (9,1%) – „explicabil prin specificul acestor tipuri de plăți care sancționează mai sever nerespectarea termenelor de plată, precum și prin frecvența redusă a gospodăriilor care au de restituit împrumuturi”, notează autorii studiului.