– Cele care nu au fost vandalizate și transformate în adăpost pentru vagabonzi, au fost ocupate de chioșcuri
– Spațiile distruse și murdare în care oamenii trebuie să aștepte autobuzele sunt ignorate de cei care profită de urma lor, construind spații comerciale în preajma acestora
De ani și ani de zile, stațiile de așteptare au fost abandonate în ghearele paraginii. Deși situate în zone centrale, foarte vizibile și mai ales foarte populate, stațiile în care sucevenii așteaptă sosirea mijloacelor de transport în comun au fost ignorate de autorități, încât, de la amenajarea lor, acum mai bine de 20 de ani, nimeni nu s-a ocupat de modernizarea lor.
Tocmai de aceea, stațiile de așteptare au ajuns adevărate pete de rușine pe obrazul Sucevei, nu doar prin aspectul extrem de neîngrijit, cît și prin faptul că o parte din acestea colcăie de mizerie și vagabonzi.
Vandalism și nesimțire – bolile de pe urma cărora suferă imaginea Sucevei
Pentru majoritatea celor care vin în vizită la Suceava, gările și stațiile de autobuze sunt principalele repere, tot acolo fiind create primele impresii despre oraș.
În cazul Sucevei, primele impresii cu siguranță sunt cît se poate de proaste. Ambele locații, atât gările (cu excepția Gării Burdujeni, recent renovată) cât și stațiile de așteptare a transportului în comun suferă de boli cumplite – vandalismul și nesimțirea celor care le-au distrus, puțin câte puțin, transformându-le în spații insalubre, în care puțini călători se mai încumetă să pună piciorul ori să se așeze pe bancă (acolo unde mai există).
Pereți găuriți, murdari, plini de inscripții “pline de duh”, bănci și scaune rupte (care au tot fost înlocuite, mai ales în ultimii doi ani), sute de resturi de afișe puse unele peste altele și sfâșiate la repezeală, zeci de ambalaje, hârtii și mucuri de țigări aruncate pe jos, deși la nici doi metri se află coșuri de gunoi, vagabonzi tolăniți pe băncile de așteptare și cerșetori care te agasează să le dai bani, împotriva voinței tale, asta e imaginea obișnuită din stațiile de așteptare.
Încercările municipalității sucevene de a mai da cît de cât o altă față acestor zone în care zilnic se opresc mii și mii de oameni, prin montarea unor stații noi, moderne, în zonele în care călătorii ce așteptau autobuzele nu aveau unde să se adăpostească de ploaie, soare ori zăpezi, au fost curând zădărnicite de cei care s-au grăbit să le distrugă.
Casa vagabonzilor
Imaginea stațiilor de așteptare ale Sucevei are de suferit și de pe urma vagabonzilor care se aciuează frecvent în acestea, mai ales în zona centrală, unde au găsit un loc numai bun de dormit și de petrecere a timpului. Mai ales în timpul iernii, cei ce merg dimineața la serviciu ori la școală au ocazia să îi admire pe vagabonzi, tolăniți pe băncile de așteptare și înfofoliți în hainele lor murdare, dormind cît se poate de liniștiți, fără a fi deranjați nici de zgomotul mașinilor ce trec pe lângă ei și nici de cei ce vorbesc în jurul lor. Cufundați într-un somn adânc, deși stau direct pe scândurile de lemn ale băncilor, aproape că trezesc invidia celor ce nici măcar în patul comod și călduros de acasă nu dorm atât de bine.
Dacă cei care dorm în stații nu deranjează chiar atât de tare, decât prin mirosurile greu suportabile ce emană din hainele lor murdare, în schimb, există unii care adeseori bagă spaima în călători prin comportamentul lor.
Probabil că cel mai cunoscut specimen e „Țapu’”, cum l-au poreclit unii dintre cei ce îl întâlnesc aproape zilnic prin stațiile din zona Centru. Îmbrăcat în zdrențe care curg de pe el, murdar de ți-e groază să-l privești, cu barba lungă de un cot și cu mișcări bruște, uneori de-a dreptul violente, însoțite și de răgete animalice, „Țapu’” a băgat în sperieți o mulțime de oameni, nu doar copii, ci și persoane în vârstă.
Curios e că deși cei ce se ocupă de serviciile sociale din Primărie l-au adunat de pe drumuri de câteva ori, internându-l la spitale pentru a fi diagnosticat și tratat, bărbatul zdrențăros, aproape negru la față de mizerie și care acum trage cu sete dintr-un chiștoc cules de pe stradă, acum urlă de nebun, cu mâna dreaptă ridicată în față, ca într-un salut nazist, trecând strada printre mașini fără a se uita nici în stânga, nici în dreapta, ori dezbrăcându-se în mijlocul mulțimii, pentru a se căuta de purici, cei de la spitale l-au catalogat drept „sănătos tun” și i-au dat drumul din nou în stradă.
Paradoxul stațiilor de așteptare – lux lângă mizerie
Un aspect cel puțin ciudat îl reprezintă prezența a numeroase magazine, care de care mai aranjate și modernizate, în imediata apropiere a stațiilor de autobuze. Luxul unora din acestea contrastează la maxim cu sărăcia și mizeria modestelor construcții de așteptare a mijloacelor de transport în comun, care le asigură de fapt toată clientela, fiind un vad comercial obținut mai mult prin relații.
Practic, urâtele stații de așteptare aduc bani frumoși celor care au prins spații comerciale în preajma lor, dovadă fiind transformările prin care trec multe din ele, care dintr-un umil chioșc băgat în stație, ajung să fie transformate în centru comercial (cum va fi la Orizont, unde chioșcul firmei Iorgos se va transforma într-o clădire cu trei nivele – subsol, parter și mansardă, cu destinația de spații comerciale și birouri, pe suprafața totală de 831,80 metri pătrați, investiția fiind estimată la peste 4,5 miliarde de lei).
În vreme ce societățile comerciale au beneficiat din plin de vadul comercial asigurat de stații, nu s-au implicat deloc în amenajarea și păstrarea acestora în limita decenței, ocupând chiar cât mai mult din spațiul destinat călătorilor.
Recent, municipalitatea suceveană a inițiat un program de modernizare a stațiilor de așteptare, după o inventariere a acestora. Este prima inițiativă care presupune mai mult decât înlocuirea băncilor rupte și vopsirea lor, urmărindu-se o reparare capitală, la care să contribuie și firmele care au spații comerciale în stațiile de așteptare pentru mijloace de transport public în comun.
