– În locul stației demolate cu buldozerul se va construi o clădire cu trei nivele, cu o suprafață totală de 831,80 metri pătrați
De câteva zile, una din principalele stații de așteptare a mijloacelor de transport în comun din municipiul Suceava a dispărut cu desăvârșire. Pe ruinele stației Orizont, din Burdujeni, se lucrează de zor la amenajarea unui complex comercial cu trei nivele, beneficiarul investiției de peste 4,5 miliarde de lei vechi fiind șoferul fostului primar Marian Ionescu.
Acesta deține firma Iorgos Impex SRL, unul din chioșcurile firmei funcționând în interiorul acelei stații de așteptare de ani de zile. De-a lungul timpului, stația Orizont s-a dovedit a fi un excelent vad comercial, ținând cont că acolo opresc majoritatea autobuzelor și microbuzelor de transport public în comun, cât și autobuzele care efectuează curse pe distanțe mai lungi, în afara municipiului și chiar a județului. Tocmai de aceea mulți alți afaceriști s-au zbătut să obțină un spațiu comercial în zona respectivă, tot mai multe chioșcuri fiind amplasate în stația Orizont ori în preajma acesteia.
Ideea construirii unui complex comercial pe locul stației de autobuz nu este deloc nouă, bazele acesteia fiind puse în 2002, când Gheorghe Andronic, cel care deține firma Iorgos Impex SRL, a obținut printr-o hotărâre de Consiliu Local, fără licitație publică, o suprafață de 26,25 metri pătrați din domeniul public al municipiului Suceava, mai exact, în interiorul stației de așteptare.
Tot atunci a fost modificat și planul urbanistic de detaliu privind reconstruirea stației de călători, fiind aprobată construirea unui spațiu comercial pe terenul proprietate privată deținut de Gheorghe Andronic în spatele stației. Cum pe lângă terenul din spate, dintre blocuri, i s-a încredințat, cu chirie, și terenul din față, pe care era construită stația, acesta a și făcut demersurile necesare pentru autorizarea construirii unui centru comercial parțial pe terenul propriu, parțial pe cel al Primăriei, care i-a fost dat prin decizia Consiliului Local.
Deși lucrările ar fi trebuit să înceapă în 2003, când avea deja toate avizele necesare și aproape toate actele făcute, demersurile sale au fost stopate de opoziția vecinilor, care nu au vrut să își dea acordul pentru amenajarea construcției, cât și de faptul că primarul Ion Lungu s-a opus acestui proiect care nu respecta toate condițiile pentru autorizare.
“Terenul de sub stația de așteptare a fost concesionat pe vremea PSD-ului. Deși nu mi se pare normal ce s-a întâmplat, trebuie să respectăm proprietatea privată și să le acordăm autorizația de construire, dacă respectă normele legii. M-am opus atâta vreme cât nu am avut acordul vecinilor, Cum a venit cu el scris, a trebuit să-i dăm autorizația. Un lucru bun e faptul că stația de așteptare nu dispare cu totul de acolo, ci va fi amenajată tot de proprietarul centrului comercial, pe cheltuiala proprie”, a declarat Ion Lungu.
Conform proiectului de construire a complexului comercial, prima etapă, cea de desființarea a chioșcului comercial existent, implicit a stației de așteptare, a fost deja finalizată.
Următoarea etapă e cea de construire a unei clădiri cu trei nivele – subsol, parter și mansardă, cu destinația de spații comerciale și birouri, suprafața totală desfășurată fiind de 831,80 metri pătrați.
Abia în momentul în care construcția va fi finalizată, călătorii suceveni vor avea din nou o stație de așteptare, în care să se poată adăposti de ploaie, vânt și zăpadă.






