„Credințe poporale bucovinene”
„Dacă-l doare pe careva mijlocul este bine să se ungă cu untură de arici topită și-i trece durerea”.
„Se crede că gâlcile se trec dacă se pune la grumaz o obială sau un colțun cald plin cu făină de popușoi”.
„Se dice că guturaiul se trece dacă se afumă cel ce’l are cu pene și busuioc”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 19, Cernăuți, Duminică 5/17 Martie 1895.
„O creație de mare valoare”
„D-l profesor Ioan Cârdei, de la liceul «Ștefan cel Mare» din Suceava, ne-a surprins cu o operă de adevărată creație picturală, înfățișându-ni-l pe C. Porumbescu compunând opera «Craiu nou»; marele nostru compozitor stă, deci, la pian, având în față luna în formă de seceră, cu ochii plini de inspirație, privind departe și sunându-i parcă în urechi întreaga comoară de cântece poporale, care abundă în operetă. Tabloul a fost cumpărat de Reuniunea «C. Porumbescu»”.
„Suceava”, Anul I, nr. 11-12, Martie 1935.
„Stația de radioficare Rădăuți”
„În Stația de radioficare Rădăuți, de la masa de lucru, utemista Mușata Dumitru urmărește buna funcționare a aparatelor care, prin cele peste 3600 difuzoare instalate în casele locuitorilor rădăuțeni și prin casele țăranilor muncitori din comunele Satu Mare, Marginea, Volovăț și Dornești, transmit cele mai noi vești din țară sau de peste hotare, muzica preferată sau o piesă de teatru interesantă. Nu-i lucru ușor să manipulezi aparatele prin care undele radiofonice sînt răspîndite la distanțele dorite și să aprinzi un licurici în inimile celor care în trecut n-au cunoscut decît întunericul, neștiința și exploatarea”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2889, Suceava, Martie 1957.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU