Stația de captare a apei de suprafață din râul Moldova, de la Colacu, comuna Fundu Moldovei nu va fi închisă deocamdată, a anunțat primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Șerban. Varianta a fost luată în calcul pentru reducerea costurilor mari de funcționare, în condițiile în care municipiul Câmpulung Moldovenesc are acum alte posibilități de aprovizionare cu apă de adâncime de calitate superioară, în cantități corespunzătoare, iar în viitor, în cazul integrării în UE, astfel de stații nu vor mai putea fi folosite nici pe teritoriul României.
Stația de la Fundu Moldovei, proiectată inițial să furnizeze apă câmpulungenilor 24 ore zilnic și pusă în funcțiune în 1996, s-a dovedit până la urmă un coșmar pentru locuitorii și edilii câmpulungeni deopotrivă. Investiția uriașă făcută la vremea respectivă pe bani publici a lăsat mereu cel puțin o problemă nerezolvată: apa era mereu prea tulbure pe timp ploios și nu putea fi livrată în rețeaua publică. În consecință, localnicii au avut apă la robinete numai după program, iar calitatea discutabilă a apei livrate cu costuri enorme de la Colacu a generat nemulțumirea populației și a ajuns să fie chiar considerată de majoritatea câmpulungenilor cauza nedeclarată vreodată oficial a unei epidemii de hepatită virală și a parazitozelor intestinale.
În anul 2005 administrația câmpulungeană a decis să reducă la minimul posibil aprovizionarea populației cu apă din această sursă, pentru că a fost găsită soluția tehnică pentru modernizarea vechii surse de apă de adâncime a municipiului, de la Sadova. În mai puțin de un an și cu minime investiții bugetare locale, soluția în cauză a devenit perfect aplicabilă pentru câmpulungeni. Pentru că și funcționarea la parametri reduși a stației de la Fundu Moldovei înseamnă mari cheltuieli, autoritățile câmpulungene au luat în calcul închiderea obiectivului, dar au abandonat ideea tot din motive sociale. „Nu putem închide obiectivul de la Fundu Moldovei, pentru că peste 100 de gospodării din comunele Fundu Moldovei și Pojorîta sunt racordate la această sursă și nu putem priva populația de acolo de apă. Am purtat discuții cu primarii din cele două comune, cu reprezentanții operatorului județean în furnizarea apei și am ajuns la concluzia că, dacă vom avea sprijinul Consiliului Județean, putem găsi împreună proiectele și soluțiile care să mulțumească populația. În ce privește furnizarea apei la Câmpulung Moldovenesc, asta nu înseamnă că abandonăm soluțiile bune găsite și că la robinete va curge iar numai apa de la stația Fundu Moldovei. Am promis populației apă mai multă și mai bună și mergem pe aceeași linie. În acest an, prin derularea investițiilor SAMTID, vor fi reabilitați și 13 km de rețea de distribuție din municipiu, ca să nu mai fie probleme cu avariile de la rețea, se va investi și în stația de captare de la aeroport, care este a treia sursă de apă locală, iar la Fundu Moldovei se vor face unele modernizări. În urma unor recente discuții avute la Brașov cu factorii implicați în derularea proiectelor de acest gen, avem semnale încurajatoare. Prin SAMTID se dorește întocmirea unui masterplan privind extinderea rețelelor de apă în toate localitățile, așa că anul acesta se vor aborda cu maximă seriozitate proiecte ce țin de rețelele de apă-canalizare, vom întocmi proiectele tehnice și vom încerca să obținem și alte surse de finanțare și să atacăm și reabilitarea în anumite zone critice, pe străzi unde avem mari probleme cu apa și canalizarea”, ne-a spus primarul Șerban.





