State din Asia și cele două Americi susțin liberalizarea comerțului



Șefi de stat din Asia și cele două Americi au promis, sâmbătă, că vor insista asupra semnării unui acord de liberalizare a comerțului și asupra unor reforme privind băncile cu activități internaționale, în încercarea de a evita un declin economic accentuat la nivel internațional, transmite Reuters.
Președintele SUA, George W. Bush, omologul său chinez, Hu Jintao, premierul japonez, Taro Aso, și alți membri ai grupului de Cooperare Economică Asia-Pacific (CEAP) au declarat, cu ocazia summitului de la Lima, că vor menține barierele comerciale în următoarele 12 luni la nivelul actual.
Disputele comerciale și politice din trecut dintre SUA, UE, China sau India fac, însă, incerte compromisurile pe care le-ar putea face aceste părți.
„Situația actuală evidențiază importanța unor reforme în sectorul financiar”, au declarat liderii celor 21 de state membre CEAP.
Ei și-au arătat sprijinul pentru eforturile Fondului Monetar Internațional (FMI) și ale Băncii Mondiale în sprijinirea statelor cu probleme economice.