Taxe și impozite

Start promițător la colectarea dărilor locale în Rădăuți



Aurel Olărean: „Am ținut să fiu primul contribuabil rădăuțean care și-a achitat integral taxele și impozitele locale”
Aurel Olărean: „Am ținut să fiu primul contribuabil rădăuțean care și-a achitat integral taxele și impozitele locale”

Economistul Silviu Ursescu, șeful Serviciului Impozite și Taxe din Primăria municipiului Rădăuți, s-a arătat mulțumit, după primele trei zile de la startul campaniei pentru colectarea dărilor locale, de nivelul încasărilor realizat în această perioadă.
„Contribuabilii rădăuțeni au achitat în primele zile 147 mii de lei, mai exact au fost încasați 122 de mii de lei de la persoane fizice și 25 de mii de lei de la persoane juridice, sume ce reprezintă taxe și impozite locale pentru anul în curs. Pot spune că a fost realizat un nivel bun și se pare că încă din prima zi din această campanie am realizat încasări substanțiale, ceea ce înseamnă o creștere importantă a numărului celor care au decis să-și achite impozitul pe clădiri, pe case, sau taxele auto, încă de la startul perioadei de încasare”, a spus Ursescu, care a mai arătat că la fel ca în fiecare an, încă din primele zile ale lunii ianuarie, rădăuțenii, în special pensionarii, își plătesc taxele pentru a scăpa de o grijă, dar și pentru a beneficia de bonificația de zece la sută, bonificație valabilă până la 31 martie, în cazul achitării integrale a dărilor locale de către persoanele fizice.
Primarul Olărean a achitat aproape 2.500 de lei, sumă ce reprezintă impozite pe clădiri și teren
Șeful Serviciului Impozite și Taxe din Primăria municipiului Rădăuți a precizat că primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, a fost primul contribuabil care și-a achitat dările locale pentru anul în curs. În ziua în care a debutat la Rădăuți plata dărilor locale pentru acest an, chitanțele cu numerele 1 și 2/2012 au fost eliberate pe numele primarului rădăuțean, care a achitat aproape 2.500 de lei, sumă ce reprezintă impozite pe clădiri și teren.
„Am ținut să fiu primul contribuabil rădăuțean care și-a achitat integral taxele și impozitele locale și prin aceasta să dau un exemplu cetățenilor din municipiu. E drept că trăim zile dificile pe fondul acestei crize care a lovit în toată lumea, dar sunt sigur că cetățenii municipiului nostru se vor achita și de această obligație, la fel cum au făcut și până acum”, a precizat primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean. În primăria rădăuțeană este deschis zilnic un ghișeu pentru plata acestor taxe, iar în perioadele aglomerate se mai pune la dispoziția contribuabililor încă un ghișeu. Programul de funcționare al acestor ghișee este zilnic de la orele 08.00 la 15.30.



Recomandări

Angajații din primăriile sucevene reclamă că prin măsurile luate Guvernul creează haos și dorește distrugerea administrațiilor locale

Angajații din primăriile sucevene reclamă că prin măsurile luate Guvernul creează haos și dorește distrugerea administrațiilor locale
Angajații din primăriile sucevene reclamă că prin măsurile luate Guvernul creează haos și dorește distrugerea administrațiilor locale