FOTBAL CLUB CETATEA

Start perfect



Start perfect
Start perfect

– Într-un meci contând pentru etapa a II-a a Ligii a III-a, CF Brăila – Cetatea Suceava 0-3 (0-1)
Cetatea și-a confirmat și la Brăila statutul de principală contracandidată la promovare, învingând fără drept de apel formația gazdă. Meciul a început cum nu se poate mai bine pentru suceveni, care au deschis scorul încă din minutul 2, în urma unei acțiuni personale inițiate de Celpan. În continuare, jocul a fost la discreția fotbaliștilor pregătiți de Marian Pană, care au condus în permanență ostilitățile din teren. Din păcate, ca și în partida cu Leonard Pașcani, Dicher, Cojenel și Colban s-au întrecut în ratări, astfel că tabela a rămas nemodificată până la pauză. Totuși, oaspeții au avut șansa să intre cu un om în plus la cabine după ce brăileanul Nicoară a fost eliminat pentru două cartonașe galbene. Egalitatea numerică din teren avea să fie restabilită imediat după reluare, Homneac fiind eliminat la rândul său, la câteva zeci de secunde după ce a fost introdus în joc. Acest lucru nu avea să-i deranjeze prea mult pe oaspeți, care și-au majorat avantajul în minutul 62 prin Colban (foto). Ex-botoșăneanul avea să încheie definitiv ostilitățile în minutul 68, după ce a făcut înscris cu un lob din interiorul careului, peste portarul advers. Cetatea a evoluat în formula Rohețki – Leuciuc, Ungureanu (80 Butnaru), Nicolau, Halip – Apetri, Onciu (46 Homneac), Celpan (77 Mitruc), Cojenel – Dicher, Colban (75 Lupu).



Recomandări